În urma unui control efectuat în seara zilei de 3 mai, polițiștii municipiului Reșița au depistat în trafic, pe Bulevardul Republicii din localitate, un tânăr în vârstă de 18 ani, din Reșița, care a condus un autoturism fiind sub influența unor substanțe psihoactive.
Acesta a fost condus la Spitalul Județean din Reșița unde i-au fost prelevate probe de sânge și urină.
Pe numele tânărului s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.