Articol

Tanti Lina, deşi are un nume lin ca un val de apă lină, stârnit de un vânticel de seară, este o fire neliniştită. Fire de emigrant plecat să-şi caute norocul la capătul lumii, într-o insulă ciudată, bine organizată, însă cu multe, foarte multe reguli răsturnate faţă de ţara ei de baştină, România. Dacă ar fi să amintim doar faptul că în insula aceasta maşinile circulă pe partea stângă a şoselelor şi distanţele se măsoară în mile, că prenumele se scrie întotdeauna, în orice document şi pe orice tabel, în faţa numelui (ha-ha, ciudat, nu-i aşa, când în România, pe toate documentele ţi se cere: numele şi prenumele!), în care la numere se pune virgulă între milioane, mii, sute, unităţi, şi se pune punct între unităţi şi zecimale, şi tot ar fi o sumă de chestii neobişnuite pentru o femeie trecută de a doua tinereţe, absolventă de şcoală profesională din anii socialismului românesc.

Lina era deja trecută de 50 de ani când a venit în Anglia. Soţul ei s-a pierdut pe undeva, prin meandrele tranziţiei româneşti, nu prea vorbeşte despre el, iar copiii şi-au făcut un rost prin Spania. Firma la care lucra ca vânzătoare, într-un orăşel din Banat, a dat faliment şi Lina a rămas pe cap cu datorii şi cu singura şansă de a se angaja la vreun chioşc, cu salariul minim pe economie. Atunci i s-a năzărit ideea că trebuie să plece în Anglia! De ce în Anglia, am întrebat-o, şi mi-a spus că a văzut un serial englezesc foarte fain, cu un inspector de poliţie, Barnaby, şi i-au plăcut casele englezeşti cu un etaj şi chiar şi oamenii liniştiţi din liniştita localitate englezească, deşi acolo se petreceau multe crime (!). Cu filmul ăsta şi cu prietenii de pe Facebook a învăţat Lina şi bruma de engleză cu care a venit în Anglia, căci la şcoală n-a făcut decât limba rusă. Bravo, Lina!, ce să zic. Şi cum a fost? Cum să fie, viaţa Linei e un roman, ca şi a fiecărui emigrant de pe planetă! Mai întâi a stat câteva săptămâni în chirie, în Milton Keynes, la o cunoştinţă de pe Facebook! În a treia zi de când a ajuns în Milton Keynes şi-a găsit de lucru, printr-o agenţie de plasare a forţei de muncă, la o firmă de împachetat sandvişuri (mă rog, sandwich-uri). Erau mulţi români şi polonezi acolo. Toţi îi spuneau Tanti Lina, ea fiind cea mai vârstnică.

S-a mutat în chirie. Faptul că salariul se plăteşte săptămânal a ajutat-o mult. Dar munca era la bandă şi frigul îngrozitor. S-a îmbolnăvit de pneumonie şi a abandonat sandvişurile. A zăcut. A zăcut şi a plâns. Nu avea bani de întors acasă şi îşi făcea curaj să împrumute. Poate o ajută copiii, poate vreun frate din ţară, poate... vreo prietenă de pe feisbuc! A băut ceai, desigur englezesc, şi s-a mai întremat. A ieşit să bântuie pe la agenţii "să aplice pentru vreun job". A depus cereri la trei agenţii şi s-a oprit la o terasă, la o cafea. Acolo, o familie de tineri români, el şi ea, vorbeau despre o firmă, un depozit de mărfuri textile, care a dat anunţ printr-o agenţie că angajează. Salariul, undeva la aproape 8 lire pe oră. Tinerii şi-au băut cafeaua şi au plecat la agenţie. Lina, după ei. La agenţie, aproximativ 50 de candidaţi. Asta e! Şi-a depus cererea, CV-ul, şi i s-a spus să aştepte, examinarea şi interviul se desfăşoară pe loc. Au intrat toţi într-o sală mare cu bănci şi au primit testele. Lina spune că erau întrebări simple de logică şi câteva exerciţii simple de aritmetică. Timp destul, o jumătate de oră. După ce a trecut timpul, un funcţionar a început să strige câte un nume. Candidatul se ridica şi ieşea din sală. Au fost strigaţi şi cei doi tineri de la care a aflat Lina despre job, au ieşit. Au tot strigat la nume, până când în sală au rămas vreo 15 oameni care se uitau trişti unii la alţii. Printre ei şi Tanti Lina. N-am reuşit, n-am reuşit, asta e!, şi-a spus Tanti Lina, dar funcţionarul a revenit şi i-a felicitat: congratulations!, voi aţi fost acceptaţi, mâine faceţi instruirea şi de poimâine începeţi lucrul! Şi aşa a rămas Tanti Lina, de vreo doi ani, în Anglia. 

De câteva luni, firma la care lucra Tanti Lina şi-a închis câteva secţii, a făcut restructurări. Tanti Lina a rămas fără job. A lucrat, cu contract pe perioadă determinată, o lună, într-un proiect al primăriei, de introdus documente în sistemul informatic! Nu avea pregătire, nu avea diplomă, dar a dat testul şi a reuşit. Are şi un atestat de calificare în domeniu. Acum, este în căutarea unui nou job. Să vină în România? Pentru ce? Să se angajeze vânzătoare sau muncitoare la bandă cu salariul minim pe economie?! Deocamdată, nu mă tentează, zice. Deja ştie engleza conversaţională, ştie drumurile, e tot neliniştită, însă e sigură că-şi va găsi ceva de lucru. Şi, când te gândeşti, Tanti Lina e un produs al şcolii profesionale româneşti. A mai văzut ceva filme englezeşti şi "a stat" o vreme pe feisbuc.