Articol

O veche cunoştinţă, care a lipsit câţiva ani din oraş, a venit în vizită, la Reşiţa. A prins o săptămână de vară, aşa că, pentru un oaspete într-o zi de vară, până-n seară, terasele sunt de neevitat. Terasele oferă un loc agreabil de discuţii, dar, în acelaşi timp, reflectă şi componenta demografică a localităţii, vezi câţi tineri, câţi vârstnici, câţi bărbaţi, câte femei, mai ies într-un spaţiu de socializare, cum se mai îmbracă femeile, cum se îmbracă tinerii, cât de amabile sunt chelneriţele, câţi cerşetori mai dau târcoale să ceară un leu pentru pâine.

Cunoştinţa mea a fost încântată de faptul că au apărut terase în piaţa din centrul civic. O iniţiativă bună, zice ea, cunoscând şi faptul că în anii trecuţi, începând cu după-amiezele, spre seară, centrul Reşiţei era un spaţiu pustiu, aproape sinistru. De parcă erai într-un oraş mort. A comparat, însă, terasele din Reşiţa cu cele din piaţa centrală a Timişoarei, unde fusese recent, şi a constatat că... nu se compară. La Timişoara este atât de aglomerat, încât trebuie să pândeşti şi mai mult de o jumătate de oră să prinzi un loc. Şi, asta e bine sau e rău pentru Reşiţa, am întrebat. E şi bine, e şi rău. Depinde ce cauţi. Pentru firme e mult mai bine la Timişoara, la Reşiţa e mai bine pentru cei care caută linişte, e mai bine pentru pensionari. I-am atras atenţia că lângă noi s-a deschis un skatepark, unde tinerii se dau cu rolele, cu placa, cu bicicletele. Adică, nu sunt numai pensionari la Reşiţa. Şi tocmai atunci, un grup de tineri traversa piaţa, împiedicându-se de dalele sparte. Ce s-a mai făcut în Reşiţa, m-a întrebat. S-a făcut aleea cu platani. E bine, e faină. Podul peste Bârzava şi un supermarket în locul în care a fost centrala termică a oraşului, fostul CET. Or fi bune şi supermagazinele astea, dar, ştii că nu mă impresionează. Uite, fântâna cinetică mă impresionează de fiecare dată. Fântâna lui Lucaci tocmai funcţiona, vag luminată, cred că de la lună şi stele, şi se vedea de pe terasă. Doar că roţile din bazinul principal nu se mai învârteau. S-or fi defectat. Bine că ţâşneşte apa! Da', de ce nu mai cântă?! Parcă aşa s-a anunţat că o să cânte. Cred că îi deranjează pe reşiţeni. Chiar tu ai spus că reşiţenii caută linişte! Am râs amândoi. Da, de altfel, de când cu terasele, muzica de la bar s-ar interfera cu muzica fântânii. Ar fi o gălăgie cumpllită, nu muzică!

S-a lăsat seara, fântâna s-a oprit, în schimb s-a aprins lumina pe stema UCMR de pe Dealul Golului. Frumoasă stema aia, parcă e fosforescentă! Arată bine, trebuie păstrată printre simbolurile Reşiţei, a fost de părere vechea cunoştinţă. Şi Funicularul se face? Dracu' ştie! Aşa zice primarul că se face, dar, trebuie atrase fonduri europene. Mda, cine ştie când o să fie aia! Dar, o să facă şi terase pe la Funicular? Zice că da. Şi, cu ce o să urcăm până acolo? Nu ştiu, pe picioare. Sau, poate se face o scară rulantă, un teleferic, nu ştiu, încă e doar o poveste. Ei, dacă nu pune scară rulantă sau teleferic, să se ducă primarul sus, la terasă, că eu nu merg!

Apoi, împreună, ne-am adus aminte de fostele „grădini de vară” ale Reşiţei. Şi, concluzia noastră a fost că cea mai frumoasă, din toate timpurile, a fost „Mureşul”, de la „Muncitoresc”. Pentru că mesele erau amplasate printre fâşii de verdeaţă şi pomi umbroşi. Se puneau şi umbreluţe, dar, erau plopi argintii şi castani în grădina aceea. Era o adevărată plăcere să stai la o cafea, la o bere, în umbra arborilor printre care se filtrau raze de soare. Duminică mai cânta şi orchestra. Nu mai există aşa ceva în Reşiţa!