Menu

Articol

Toamnă cu roade bogate la „Dacia” din Caransebeş

Autor: 

Odată cu începerea, în 11 septembrie, a noului an şcolar, la Liceul Tehnologic „Dacia” din Caransebeş a demarat Proiectul ROSE, prin intermediul căruia conducerea unităţii de învăţământ va încerca să ridice nivelul promovabilităţii la examenul de bacalaureat, printr-o pregătire suplimentară. Până acum, în cadrul proiectului a fost reabilitată cantina unităţii şcolare, se încearcă oferirea, cu sprijinul Primăriei municipiului, a unei mese calde, vor fi efectuate  cursuri pentru elevi şi se vor organiza vizite în diferite locaţii, care să contribuie la îmbunătăţirea educaţiei tinerilor din clasele IX-XII. Proiectul beneficiază de un buget de 152.000 de euro.

„Un alt lucru care mă bucură este faptul că separat, la şcoala de la Balta Sărată, care aparţine de liceul nostru, putem asigura o masă caldă, prin parteneriatul încheiat cu Asociaţia Caritas, şi vreau să-i mulţumesc pe această cale dlui Mleziva pentru acest lucru, de care vor beneficia 55 de elevi. Noi am vrea ca în final cu toţii să se bucure de ea, fiindcă numărul lor nu este mare, sunt peste 90 de elevi acolo, dar va trebui să scriem un proiect care să acopere în întregime această facilitate. Considerăm că masa caldă pe care o vor primi îi va atrage pe copii spre învăţătură, şi mă mândresc cu elevii de clasa a VIII-a de acolo, care au obţinut note foarte bune, 95 la sută dintre ei reuşind să intre la Colegiile Naţionale «C.D. Loga» şi «Traian Doda»”, a spus Florin Bogdea, directorul Liceului Tehnologic „Dacia”. 

Powered by Jasper Roberts - Blog