Articol

O tânără mămică mi-a povestit, zilele trecute, ce a păţit într-un spital din România. Mămicuţa nu era tocmai un exemplu despre cum ar trebui să se comporte o femeie însărcinată. Era la prima naştere şi nu fusese niciodată la un control medical. Nu era măritată, nu lucrase niciodată şi, deci, nu avea asigurare medicală. Oricum, conform legii, gravidele beneficiază de servicii medicale gratuite, indiferent dacă au sau nu asigurare.

Femeia a chemat ambulanţa când a simţit primele semne că va urma să nască. Ştia şi că este în preajma sorocului. A ajuns la spital, emoţionată, temătoare, stresată. Era la prima naştere şi tot ce ştia despre naşteri era de la babele din cartier şi din filme. O însoţea iubitul ei, pe care ar fi vrut să-l ţină aproape, să nu-i fie aşa de frică. Bineînţeles, conform regulilor din spitalele noastre, iubitul a fost expediat. Tu ieşi afară! N-ai ce căuta aici! Nu comentez acest aspect. Habar nu am cum e mai bine, mai ales că auzim, acum, de infecţii intraspitaliceşti, de microorganisme care se instalează în spitale şi atacă bolnavii. Pe de altă parte, văd în filmele americane cum, în sala de naşteri, taţii îşi ţin soţiile / iubitele de mână când ele nasc. Cum spuneam, nu mă pricep, nu mă pronunţ, nu comentez, numai semnalez. Dar, nu aceasta vreau să subliniez, ci ceea ce s-a întâmplat pe urmă.

Gravida aceasta, deşi majoră, arăta ca o fetiţă. Mai întâi, în salon, o asistentă şi o infirmieră s-au luat cu mâinile de cap. Auăleu! Altă minoră care naşte! Nu, tanti, nu-s minoră, am 21 de ani! După ce s-a clarificat acest aspect, cadrele medicale au început cu „glumele” la adresa „fetiţei”. În salon era o lăuză, care tocmai născuse şi îi schimbau aşternutul pătat de sânge. Ţi-e frică? Vezi, femeia asta e la a patra naştere. Să vezi ce-o să păţeşti tu! La prima naştere e mai greu. N-ai fost la control. Dar, ţi-a plăcut p... a! Dacă ţi-a plăcut, acuma trebuie să suferi! Altele au şi murit! Lasă că nu mori tu! Te crăcănezi acolo, te forţezi şi iese!

În tot acest timp, cele două femei, asistenta cu infirmiera, râdeau cu poftă. A venit şi medicul şi i-a zis gravidei că încă nu e sorocul. S-ar putea să mai dureze câteva zile, poate şi o săptămână. După ce cadrele medicale au plecat, „fetiţa” a fugit din spital. Îi lăsase hainele iubitului, l-a chemat, s-a îmbrăcat şi au plecat pe furiş. A evadat din spital de groaza asistentelor. „Glumele” lor au înspăimântat-o! A plecat în alt spital, în alt oraş, şi a născut acolo.

Din câte am înţeles, comportamentul asistentei şi infirmierei era „natural”, era ceva care venea dintr-o „tradiţie”. Nu glumeau şi nu râdeau în mod excepţional, pentru că ar fi fost un caz special şi... amuzant! Aşa se comportau ele, probabil, din vremuri imemoriale. De pe vremea în care naşterea era considerată rezultatul unui păcat. Este posibil ca acest comportament să fi fost răspunsul lor la o stare de stres. Aşa credeau ele că destresează gravida în pragul naşterii. Adică, mai glumim, mai ne râdem şi abatem atenţia. Ştiu că există tot felul de „tradiţii” ciudate, multe dintre ele traumatizante, în armată, la fel şi în cluburile sportive, în tot felul de instituţii, organizaţii şi asociaţii. Iată că dăm peste aşa ceva şi în spitale. Sper că nu e ceva generalizat pe la noi. Că nu e o „tradiţie” românească. Dar, mi-e teamă că nu e o situaţie singulară.

Nu am experienţă la naşteri. Însă, dacă ar fi să fiu pus într-o astfel de situaţie şi aş da peste cele două inchizitoare, aş fugi cât aş vedea cu ochii!