Menu

Articol

Trafic cu ierbicide şi insecticide provenite din Ucraina

În dimineaţa zilei de ieri, 13 martie, poliţiştii cărăşeni au prins un bărbat ce transporta substanţe periculoase provenite din Ucraina

Acesta, cetăţean ucrainean, cu domiciliul temporar în Suceava, a fost oprit în trafic, pe strada Timișoarei din Reșița, iar în urma verificărilor efectuate și controlului autovehiculului, în interiorul acestuia au fost depistate 676 de recipiente de diferite dimensiuni conținând erbicide și insecticide, substanțe periculoase provenite din Ucraina. Bărbatul a spus autorităţilor că a primit aceste substanțe cu o zi înainte, în municipiul Suceava, de la o persoană care i-a oferit suma de 500 de euro pentru a le transporta în localitatea Oravița din județul nostru.

Pentru a stabili cu exactitate ce conţin recipientele, a fost solicitat sprijinul Oficiului Fitosanitar Caraş-Severin, pentru a se vedea dacă produsele sunt de origine sau sunt susceptibile a fi contrafăcute, sens în care au fost înaintate probe către Laboratorul Fitosanitar.

„În cauză au fost întocmite acte procedurale și a fost dispusă începerea urmăririi penale față de conducătorul auto pentru săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, respectiv producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării, urmând a fi continuate cercetările de către lucrători ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița“, ne-a informat Dinu Nicorici, Inspectoratul Judeţean de Poliţie caraş-Severin.

Cele 676 de recipiente identificate, precum și autoturismul folosit la transportarea acestora, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. Valoarea prejudiciului estimat este de 270.000 lei.

Astfel de acțiuni comune vor continua și în perioada următoare, pe raza întregului județ, în vedere prevenirii și combaterii faptelor penale ce implică transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.

 

Powered by Jasper Roberts - Blog