Menu

Articol

Transalpina Bănăţeană, atât de lăudată, o pacoste pentru Consiliul Judeţean Caraş-Severin!

La şedinţa Consiliului Judeţean Caraş-Severin, de ieri, specialiştii instituţiei au prezentat un raport cu privire la starea drumului judeţean Văliug-Slatina Timiş, care traversează Muntele Semenic, din Valea Bârzavei, până în Valea Timişului. Conform raportului, recepţia finală a drumului s-a făcut în data de 25 octombrie, a.c., ca urmare a faptului că lucrările prevăzute au fost efectuate. Mai mult, constructorul, în „extra-garanţie”, a mai efectuat reparaţiile unor parapeţi mai vechi (existenţi înainte de modernizarea drumului). Lucrările efectuate după ieşirea din garanţie ar fi fost făcute de constructor „din motive patriotice”, după cum s-a exprimat arhitectul-şef al judeţului, Victor Naidan.

Cu toate acestea, consilierul judeţean Ion Spânu, este total nemulţumit de starea drumului, supranumit „Transalpina Bănăţeană” sau „Trans-Semenicul”.

„Acum, dacă mergem pe acel drum, parapeţii sunt tot dărâmaţi, semnalizarea este la pământ, cred că un sfert din indicatoare sunt la pământ. Nu ştiu, vântul sau răuvoitorii le-au pus la pământ. Nu s-a decolmatat, mergem şi o să observăm că drumul este în degradare continuă, nu s-a făcut absoult nimic pe el!”, este de părere consilierul Ion Spânu, care a inspectat, recent, Transalpina.

„Eu am tras un semnal de alarmă! Preluându-l, o să vedeţi câţi bani o să necesite întreţinerea acestui drum, dacă l-am preluat cum l-am preluat!”, a mai afirmat Ion Spânu.

Powered by Jasper Roberts - Blog