Sindicatele membre ale Cartelului Alfa au stabilit pentru această toamnă un calendar de proteste la nivel naţional, proteste care vizează în principal două teme, respectiv intenţia Guvernului Tudose de a transfera toate taxele sociale de la angajator la angajat, precum şi modificarea Legii nr. 62 din 2011, pentru a permite deblocarea negocierilor între angajatori şi sindicate, pentru încheierea contractelor colective de muncă.
Preşedintele Cartel Alfa Filiala Caraş-Severin, Marian Apostol, a anunţat într-o conferinţă de presă, că filiala teritorială a confederaţiei naţionale va picheta Prefectura Caraş-Severin în data de 26 septembrie, de la ora 13.00. În aceeaşi zi vor mai picheta prefecturile organizaţiile sindicale din Bacău, Braşov, Călăraşi, Satu Mare şi Vrancea.
Transferul taxelor pe spatele angajaţilor, cu promisiunea creşterii salariilor, este o capcană!
Referitor la transferul tuturor taxelor sociale de la angajator către angajat, cu promisiunea creşterii salariilor, Marian Apostol a afirmat că aceasta este o capacană, care, până la urmă se va concretiza în scăderea salariilor angajaţilor. Pe de altă parte, Apostol a spus că eliminarea totală a contrinuţiilor de la angajatori înseamnă anularea oricărei răspunderi sociale a angajatorilor. Aceasta ar putea să atragă ceva companii străine în România, însă, până la urmă efectul va fi nociv,
„De urmările pozitive ale acestui transfer, dacă vor exista, va beneficia doar capitalul şi reprezentanţii acestuia, adică patronii şi angajatorii! Sindicatele nu trebuie să accepte această propunere, chiar dacă vine la pachet cu o promisiune de creştere a salariilor!”, a spus Marian Apostol.
De fapt, care este poziţia sindicatelor?
Ciudat este, însă, faptul că, aseară, preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, ieşind de la o discuţie cu reprezentanţii Guvernului, a dat o declaraţie televizată în care părea mulţumit. Părea convins că „totul va fi bine, întrucât se va da o lege care să-i oblige şi pe angajatorii privaţi să crească salariile brute, astfel încât angajatul să nu piardă”! Dacă declaraţia n-a fost trunchiată.
Până una-alta, conform anunţului făcut de Marian Apostol, joi, 26 septembrie, de la ora 13.00, sindicaliştii de la CNS Cartel Alfa Filiala Caraş-Severin vor picheta prefectura, în centrul civic al Reşiţei. Cu steaguri, vuvuzele şi o solicitare scrisă adresată Guvernului.