Insatanța Tribunalului Caraș-Severin l-a condamnat pe Valentin Mihai Benghia la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. În temeiul art. 91 Cod penal, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani.
Pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să respecte următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta. b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa. c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile. d) să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin schimbarea locului de muncă. e) să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Totodată, inculpatul are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de Probaţiune Caraş –Severin sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
Instanța deduce din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestului la domiciliu, începând cu 8 iulie și până la 2 octombrie 2016 și menţine măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În același timp, instanța a admis acţiunea civilă exercitată de Spitalul Municipal de Urgență Caransebeş şi obligă inculpatul la plata sumei de 2987,83 lei, reprezentând despăgubiri civile. A admis în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile Galescu Anastasia, Galescu Ioan Grigore şi Lupşorean (fostă Galescu) Maria Gerogiana (soția și copiii victimei, n,r.) şi obligă inculpatul la 8781,69 lei, daune materiale şi la câte 30.000 euro, daune morale faţă de fiecare parte civilă.
Soluția instanței poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
La aflarea soluției, avocatul lui Benghia, cunoscutul Cosmin Bolosin, ne-a declarat: „Consider soluția instanței ca fiind corectă, temeinică și legală. Cum am spus și în urmă cu două zile, clientul meu s-a aflat la limita legitimei apărări, astfel că pedeapsa de trei ani, cu suspendare, îmbracă din punctual meu de vedere toate piesele dosarului. Referitor la latura civilă, voi discuta cu clientul meu privind un eventual apel“.
Reamintim că tragedia de la Domașnea a avut loc în data de 24 iunie 2016, la aproape trei săptămâni de la alegerile locale când, pe fondul consumului de alcool și a disputelor politice legate de constituirea Consiliului local, s-a iscat un conflict între un fost consilier local, Grigore Galescu, și Mihai Valentin Benghia, în urma căruia Galescu a căzut și s-a lovit cu capul de caldarâmul DN 6, care străbate comuna.