Menu

Articol

Trei persoane decedate în timp ce curăţau o cisternă pentru transporul berii (UPDATE)

Nenorocirea a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 9, în parcarea unei spălătorii auto situată pe DN 6, între Domaşnea şi Cornea. Trei bărbaţi au fost solicitaţi să cureţe o cisternă pentru transportat bere. Cei trei au intrat în cisternă s-au apucat de treabă, iar la un moment proprietarul a observat că bărbaţii nu mai dădeau niciun semn de viaţă.

Îngrijorat, acesta a sunat la 112, la faţa locului au ajuns trei echipaje ale pompierilor militari, două din Caransebeş şi unul din Băile Herculane, şi tot atâtea ambulanţe. Oamenii au fost scoşi afară în stare de inconştienţă, intoxicaţi cu vaporii alcoolului din cisternă şi au fost resuscitaţi aproape o oră, dar în zadar, medicii constatând decesul. 

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş vor demara o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc tragedia şi cine se face vinovat de moartea bărbaţilor  (Foto: ISU)

UPDATE, ora 12 ====================

Potrivit Poliţiei, primul care a intrat în cisternă a fost şoferul autovehiculului, în vârstă de 40 de ani, domiciliat în judeţul Maramureş. Văzând că acesta nu mai comunica cui cei de afară, doi bărbaţi, tată şi fiu, în vârstă de 63, respectiv 39 de ani, au coborât după şofer şi s-au intoxicat şi ei. Ultimii doi sunt din satul Verendin.

Powered by Jasper Roberts - Blog