Menu

Articol

Ukraina: Peste 9.000 de morţi de la începutul conflictului

Autor: 

Geneva, 10 dec /BMTF/ - Peste 9.000 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului din estul separatist al Ukrainei, în aprilie 2014, potrivit unui nou bilanţ anunţat miercuri de Naţiunile Unite, scrie Agerpres. Numărul total al victimelor este de cel puţin 9.098 de morţi şi 20.732 de răniţi, a indicat în raportul său trimestrial Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, citat de AFP, precizînd că cifra include civili, membri ai forţelor militare şi membri ai grupărilor armate.

În perioada acoperită de acest ultim raport şi anume 16 august - 15 noiembrie, 47 de civili au fost ucişi şi 31 au fost răniţi, arată documentul ONU, relevînd astfel că, în anumite părţi din estul Ukrainei, conflictul a scăzut semnificativ în intensitate. Potrivit raportului, ultimele pierderi de vieţi omeneşti au fost cauzate în special de exploziile unor dispozitive improvizate.

Autorii raportului indică totodată că afluxul de muniţii, arme şi combatanţi din Rusia în direcţia teritoriilor controlate de grupările armate continuă, ceea ce face situaţia extrem de volatilă. Ei subliniază de asemenea că există în continuare grave îngrijorări în legătură cu situaţia drepturilor omului, cu torturile şi absenţa statului de drept în estul ukrainean, precum şi cu situaţia umanitară dificilă în care se află persoanele ce trăiesc în zonele afectate şi cele refugiate în interiorul ţării.

În acelaşi timp, experţii Naţiunilor Unite constată că elemente ale serviciilor de securitate ukrainene par să beneficieze de o largă impunitate, anchetele în cazul acuzaţiilor ce li se aduc acestora fiind foarte rare. Autorii raportului fac referire la cazurile de dispariţii forţate, la detenţiile arbitrare, la torturile şi relele tratamente pentru persoanele suspectate de atingere adusă integrităţii teritoriale, de terorism sau de susţinerea autoproclamatelor republicii populare Doneţk şi Lugansk.

În zona de conflict trăiesc aproximativ 2,9 milioane de persoane şi situaţia acestora s-ar putea agrava odată cu venirea iernii, notează agenţia citată. (Sursa: M-SecurityNews)

Powered by Jasper Roberts - Blog