Menu

Articol

Umbra lui Mura în şedinţa Consiliului Local Caransebeş!

O nouă premieră în Consiliul Local Caransebeş acolo unde, în şedinţa extraordinară de miercuri, 30 august, Gavril Ardeleanu, consilier PSD, i-a cerut primarului Felix Borcean două hotărâri  de consiliu datând din 2002, respectiv 2004, pe când primar la Caransebeş era Ioan Mura, decedat între timp, iar viceprimar, Valentin Dascălu, PSD, în prezent consilier local.

Nu se ştie exact ce se doreşte să se demonstreze cu acea hotărâre, cert este că primarului i s-a pus în vedere că va trebui să facă rost de ea în baza prevederilor Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Aceeaşi lege a fost invocată şi de un alt consilier PSD, Florin Bogdea, care i-a reamintit edilului şef că aşteaptă încă din aprilie un răspuns legat de nişte procese vechi pierdute în contencios administrativ pe seama unor terenuri licitate. Viceprimarul Marius Isac a încercat să explice situaţia juridică a terenurilor în cauză, că una apare la CF Caransebeş şi alta la Oficiu de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Reşiţa, însă nu a fost cu putinţă să se facă înţeles.

Primarul Felix Borcean mărturisea după şedinţă presei: „Sunt puţin dezamăgit că, după un an şi ceva de mandat, în loc să se vină cu propuneri concrete se bate aceeaşi monedă, cu ce s-a întâmplat acum patru ani, iar mai nou, cu ce a fost în 2002 şi 2004. În rest, nici o propunerea constructivă. Cu excepţia domnului Matei (unul dintre susţinătorii de pe margine ai consilierilor PSD, n.r.) nu cred că locuitorii municipiului îşi doresc  acest lucru. E foarte spumos ce se întâmplă în acest consiliu, mai ales la rubrica «diverse», dar este total neconstructiv.”

Powered by Jasper Roberts - Blog