Menu

Articol

Un șofer de 43 de ani a murit călcat de propria-i mașină

De o moarte stupidă a avut parte un reșițean, în vârstă de 43 de ani, în după-amiaza zilei de joi, 20 octombrie, el fiind strivit chiar de mașina pe care lucra.

Nenorocirea s-a produs în Doman, pe strada principală, în timp ce se afla cu autobasculanta pe o porțiune de drum aflat în pantă. Șoferul a oprit autovehiculul pentru a efectua o verificare de ordin tehnic în partea din spate a acestuia și, din câte se pare, a omis un lucru elementar, de începător, neasigurându-l. Din nefericire pentru el, autobasculanta s-a urnit din loc, l-a surprins și a trecut cu roata stânga-față peste trup.

Echipajul de pe ambulanță sosit la fața locului nu a făcut altceva decât să constate decesul șoferului ghinionist.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa în vederea efectuării necropsiei.

Cecilia Dăneț, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, ne-a precizat că poliţiştii continuă cercetările pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs tragedia.

Powered by Jasper Roberts - Blog