Un patron de magazin din Reşiţa a crezut că se poate îmbogăţi de pe urma vânzării de artificii sau alte materiale pirotehnice. Din păcate jandarmii reşiţeni i-au stricat planurile.
Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Caraş-Severin spune că „acțiunile specifice, care au drept scop protejarea copiilor noștrii, împotriva comercializării ilicite de materiale pirotehnice, în municipiul Reșița au scos la iveală ieri, 29 decembrie, faptul că la nivelul unei societăți comerciale se aflau 38.285 de materialele pe bază de amestec pirotehnic”.
Pentru întreaga cantitate nu existau documente privind autorizația de deținere și comercializare a acestora.
Jandarmii au confiscat marfa şi au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere că ,,orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, constituie infracțiune conform Legii 126 din 1995 R.