Potrivit Legii nr.64/2018 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 226 din 13 martie 2018, Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui, devine zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, se arată într-un comunicat al ITM Caraş-Severin..
Prin adoptarea acestui act normativ se modifică art. 139 din Legea nr.53/2011 – Codul Muncii (R), astfel că lista sărbătorilor legale și nelucrătoare este următoarea:
1 și 2 ianuarie;
24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române);
Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paștelui)
Prima și a doua zi de Paște;
1 mai (Ziua Muncii);
1 iunie (Ziua Copilului);
prima și a doua zi de Rusalii;
15 august (Adormirea Maicii Domnului);
30 noiembrie (Sfântul Andrei);
1 decembrie (Ziua Națională a României);
25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun).
"În condițiile în care angajatorii nu se conformează acestor prevederi legale sunt pasibili de a fi sancționați contravențional de către inspectorii de muncă cu amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei (art. 260 alin. 1 lit. g din Codul Muncii).
Excepţie de la această regulă fac acele unităţi a căror activitate nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
Codul Muncii reglementează expres faptul că salariaţilor care lucrează în unităţile sanitare şi de alimentaţie publică, precum şi în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile (art. 142 alin. 1).
În situația în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru (art. 142 alin. 2)", se mai spune în comunicatul ITM.
În Europa, angajaţii din Ungaria beneficiază de 17 zile nelucrătoare, cei din Bulgaria de 16, în Moldova sunt 14 zile de sărbătoare, iar în România, 15. La polul opus se situează Elveţia, cu doar patru zile libere, Turcia şi Luxemburg, cu câte 7 zile nelucrătoare, Franţa şi Anglia, fiecare cu opt zile de odihnă legală! .