Articol

Protestele a zeci de mii de oameni, desfăşurate aseară în Bucureşti, au o legătură cu incendiul de vineri seara, din clubul în care au murit 32 de tineri, tot aşa cum scânteia are legătură cu aprinderea unei mase mari de material inflamabil. O scânteie căzută pe pământ sterp ori pe asfalt face fâss, se topeşte într-o clipită, scoate un fum cât un puf de păpădie şi dispare ca şi când n-ar fi fost. O scânteie căzută pe nişte pereţi tapetaţi cu burete, n-are rost să mai explicăm acum ce declanşează.

Incendiul de la clubul Colectiv a fost scânteia care a căzut pe o nemulţumire profundă a unei categorii dinamice a societăţii româneşti, alcătuită din tineri care muncesc (ori îşi caută de lucru), elevi, studenţi, întreprinzători, artişti, specialişti, oameni care speră într-o carieră, într-o viaţă mai bună, oameni care vor să se şi distreze. Nu se ştie niciodată când se creează acea masă critică, acel tăvălug imposibil de oprit. E adevărat, că energia demolatoare a maselor poate avea şi efecte pozitive, atunci când structurile de putere s-au osificat într-un sistem mafiot care altfel nu poate fi destructurat. E şi cazul revoluţiilor. Nenorocirea este că nu se ştie niciodată unde se va opri focul, cât se dărâmă, cât loc se lasă pentru reconstrucţie. În plus, o astfel de mişcare este oricând un prilej de a fi exploatată în scop politic. Apar manipulările, apar dezinformările, este posibil să apară şi noi lideri care sunt pe placul mulţimii şi reuşesc să preia energia mulţimii, să o canalizeze spre un obiectiv. Ce se va întâmpla este imprevizibil. Dar, am senzaţia că scânteia de care vorbeam a căzut pe o masă mare de nemulţumire, care va fi greu de stins cu furtunurile puterii.