Menu

Articol

Un judeţ fără probleme şi fără liste de aşteptare la Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin

Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin a explicat ieri, 18 decembrie, cum s-a gestionat cel mai mare buget pe care instituţia l-a avut în ultimii 20 de ani.

Conform conducerii, la ora actuală nu există listă de aşteptare la niciun dispozitiv medical, iar banii sunt suficienţi chiar şi pentru plata către centrele de permanenţă pentru luna ianuarie.

„Vă pot spune cu mândrie că echipa CJAS Caraş-Severin s-a mobilizat din toate punctele de vedere şi în acest moment suntem un judeţ care se poate numi unul liniştit, fără probleme în domeniul sănătăţii. Am reuşit să plătim chiar sume în plus, mă refer aici la Spitalul din Reşiţa şi cel din Caransebeş”, a spus Nicolae Drăgan, preşedintele Casei Judeţene de Sănătate.

Bugetul pentru 2018 a fost unul mare, după Mirela Zeman, directorul executiv Relații Contractuale, iar acesta a fost alocat în aşa măsură încât să rezolve sincopele sitemului. „Cu un buget de trei milioane de lei la dispozitive medicale am reuşit să epuizăm listele de aşteptare, acest lucru fiind una din priorităţi”, a mai adăugat Zeman.

Că sunt probleme în sistemul sanitar, sau că pacienţii se confruntă cu tot felul de probleme ce pleacă de la cumpărarea medicamentelor în spitale sau au avut de-a face cu un medic cu o atitudine neadecvată, aceste lucruri au fost şi ele prioritare în 2018 pentru cei de la CJAS.

Medicul şef al instituţiei, Laurenţiu Mărţuică spune că s-au organizat în acest sens tot felul de întâlniri cu managerii şi şefii de secţii.

Mentalitatea este greu de schimbat, dar suntem pe drumul cel bun, spune Mărţuică. Cu toate acestea, în bazele de date ale CJAS nu există plângeri în ceea ce priveşte nemulţumirile pacienţilor.

„În momentul în care vom primi sesizări de orice fel, cu nume de medici care nu şi-au făcut datoria sau care pun în pericol actul medical, vom demara imediat o anchetă, altfel nu putem face nimic”, a mai precizat Mărţuică.

Powered by Jasper Roberts - Blog