Menu

Articol

Un nou termen în dosarul alegerilor prezidențiale în care Frunzăverde și Ghiorghioni sunt inculpați

Instanța Tribunalului Caraș-Severin a amânat din nou cauza în care sunt judecați președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, și vicepreședintele suspendat al CJ, Ionesie Ghiorghioni, pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție prevăzute de Legea 78/2000. Instanța a dat astfel curs cererii formulată de Frunzăverde în vederea construirii apărării.

Reamintim că Sorin Frunzăverde este cercetat, sub măsura controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, faptă prevăzută de art.13 din Legea nr.78/2000, iar Ionesie Ghiorghioni este cercetat, sub măsura controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, faptă prevăzută de art.13 din Legea nr.78/2000, de influenţarea declaraţiilor (trei infracţiuni), faptă prevăzută de art.272 al.1 Cod penal, de fals intelectual, faptă prevăzută de art.321 al.1 Cod penal, şi de uz de fals, faptă prevăzută de art.323 Cod penal, în concurs real, conform art.38 al.1 Cod penal. Celor doi li se trage de la încercarea de influențare a primarilor liberali pentru a-l vota președinte pe Klaus Iohannis în alegerile din noiembrie 2014.

În ciuda bolii care îl macină de câteva luni, președintele Consiliului Județean a fost prezent în sala de judecată, îngândurat și, evident, obosit.

Următorul termen a fost stabilit pentru data de 24 septembrie.

Powered by Jasper Roberts - Blog