Menu

Articol

Un ochi râde, un ochi plânge!

Dacă aveţi posibilitatea vreodată, daţi o raită, în aer, judeţului Caraş-Severin şi vă veţi bucura ochiul şi sufletul de ce o să vedeţi: munţi, râuri, dealuri, câmpie, lacuri naturale, baraje, faună, păduri şi un fluviu. Repetaţi experimentul şi luaţi-o. de data aceasta la pas, de la Topleţ şi până la Constantin Daicoviciu, de la Bucova şi până la Forotic, de la Berzasca şi până la Reşiţa şi Bocşa. Agale, fără să vă grăbiţi.

O să vă înspăimântaţi de ceea ce veţi vedea: schelete de uzine şi fabrici, mine abandonate, gări şi autogări părăsite şi demolate, clădiri publice ce stau să se prăbuşească, spitale transformate în azile, şcoli cu lacăte pe ele, dispensare năpădite de buruieni, cămine culturale distruse, sate fără copii, doar cu bătrâni aşteptând pensia, poştaşul şi câte o scrisoare de la nepoţii din Spania, Franţa, Italia sau Germania, blocuri pustii. Un trecut aruncat la gunoi şi o istorie de care vrem să o uităm.

Ultima destinaţie pe harta sărăciei şi deznădejdii noastre, Moldova Nouă. În ultimii cinci ani, localnicii au sperat că viaţa o să meargă înainte, chiar şi fără Moldomin, exploatarea mineră în jurul căreia oraşul avusese sens atâţia ani. Investitorul de la Delphi Packard a apărut în peisajul sumbru generat de închiderea minei, ca salvatorul zonei. Localnicii l-au primit cu braţele deschise, cu flori şi cuvinte de bun venit. Au lipsit doar calul alb şi armură strălucitoare a celui ce descindea în Clisura Dunării.

Din păcate, investitorul le-a vândut localnicilor doar iluzia unui trai decent. Doar ambalajul, nu şi tortul de ciocolată. Reţeta fericirii nu era la el, ci la cei care guvernează. În momentul în care s-a supărat, din pricini doar de el ştiute, şi-a luat jucăria şi a anunţat că pleacă spre alte zări de capitalism sălbatic, din care lumea nu înţelege absolut nimic.

Ca o ironie, cei de la Delphi Packard îşi iau catrafusele în momentul în care, coincidenţă sau nu, prefectul judeţului este fostul primar al oraşului Moldova Nouă, Matei Lupu. Acelaşi Matei Lupu, în mandatul căruia s-a pus cruce pe mineritul din Clisură. Ceasul rău, pisica neagră, cum se spune în poporul care mereu a avut puterea să facă haz de necaz în astfel de momente nefericite.

Powered by Jasper Roberts - Blog