Un tânăr din cartierul reşiţean Ţerova, în weekend (perioadă dedicată, de regulă, sportului, divertismentului şi relaxării), l-a snopit în bătaie pe un tânăr conţăran, cu o crosă de golf! Deşi nu avem cunoştinţă să fie terenuri de golf în arealul Reşiţei, constatăm că, totuşi, crose de golf se mai găsesc. Dar sunt utilizate oarecum impropriu. Sâmbătă, 10 octombrie, după amiază, un bărbat de 32 de ani din Ţerova s-a certat cu un bărbat ceva mai tânăr decât el şi, la ceartă, a adus în plus nişte argumente contondente, sub forma unor lovituri puternice cu o crosă metalică de golf. Nu ştim ce relaţii există între cei doi tineri, dar, cu certitudine, nu sunt tocmai sportive.
În comunicatul transmis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „GL. bg.Vasile Zorzor” Caraş-Severin se arată:
„Sâmbătă, 10 octombrie a.c, în jurul orei 17.00, dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a fost sesizat cu privire la faptul că în cartierul Ţerova din mun. Reşiţa o persoană de sex masculin este agresată.
Grupa de intervenţie s-a deplasat la faţa locului unde a constatat că numitul P.I. în vârstă de 32 ani, care pe fondul unor neînţelegeri cu numitul P.A., în vârstă de 27, l-a lovit pe acesta cu o crosă de golf metalică, provocându-i mai multe leziuni.
În urma celor constatate, jandarmii au întocmit celui în cauză actele de sesizare, acesta fiind susceptibil de comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Actele au fost predate Poliţiei Municipiului Reşiţa pentru continuarea cercetărilor”.
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul – IJJ Caraş-Severin