Articol

Am asistat, recent, la o discuţie între nişte tineri, trei băieţi, dintre care unul spunea că este proaspăt căsătorit, iar ceilalţi doi aveau câţiva ani de căsnicie. Toţi trei locuiesc cu chirie în Reşiţa. Cel proaspăt căsătorit, să-i zicem A, era foarte supărat pentru că preţul chiriilor a explodat în Reşiţa. Personal, nu ştiam că a explodat, dar el aşa spunea şi se întreba cum de pot fi chiriile atât de mari, „de parcă Reşiţa ar fi Las Vegas!”. Nu ştiu cât sunt chiriile în în Las Vegas, dar de la tineri am aflat (am verificat şi pe internet, la imobiliare) că un apartament micuţ, cu două camere, se închiriază la Reşiţa cu preţul de la 150 de euro, pe lună, în sus.  

Nu înţeleg de ce sunt chiriile aşa scumpe, spunea A, pentru că salariile, în Reşiţa, sunt mai mici decât chiriile. Eu câştig 1.000 de lei, iar nevastă-mea, tot 1.000 de lei pe lună. Plătim chirie de peste 1.100 de lei pe lună. Mai mult de un salariu se duce pe chirie, iar ce-a mai rămas se duce pe gaz, curent, cablu TV, telefoane. Nu-mi ajung banii, a spus A şi s-a întrebat, încă o dată, care ar fi explicaţia că „într-un oraş părăsit chiriile sunt atât de mari”. Atunci, unul dintre tinerii, „mai căsătoriţi” i-a explicat că nu sunt apartamente de închiriat. Adică sunt foarte puţine. Da, oraşul este părăsit, o mare parte din reşiţeni fiind plecaţi la muncă în străinătate, apartamentele sunt goale, dar proprietarii nu le dau în chirie, le ţin pentru eventualitatea că se vor întoarce. Asta este, a conchis, să zicem, tânărul B. Şi la mine în bloc sunt cel puţin trei sau patru apartamente goale, familiile sunt plecate cu totul în străinătate, la muncă, a completat tânărul C.

Aceasta este concluzia la care au ajuns tinerii A, B şi C, înainte ca să iasă rezultatele oficiale ale studiului făcut de Nelu Tăiţelu cu privire la populaţia Reşiţei. Că oraşul e gol, apartamentele sunt blocate, salariile sunt foarte mici, comparativ cu cheltuielile pentru o viaţă chiar modestă. Sincer, şi eu sunt curios să aflu rezultatele recensământului iniţiat de primarul Reşiţei şi realizat cu sprijinul studenţilor. Deşi am înţeles de la câţiva studenţi că treaba merge greu, în multe apartamente nu găsesc pe nimeni, în plus (sau, mai degrabă, în minus), mai sunt şi oameni reticenţi sau nervoşi, care nu vor să coopereze. Bun, totuşi, majoritatea cooperează. Una peste alta, o să avem şi cifre, iar cifrele dau o măsură mai obiectivă realităţii. Însă concluzia tinerilor privind „oraşul cu apartamentele goale” se bazează şi ea pe informaţii concrete. Tinerii mai spuneau că se gândesc şi ei să-şi caute de lucru „afară". Ar rămâne în Reşiţa dacă, la preţurile actuale, ar avea un salariu de 2.000 de lei. Acesta, pentru ei, ar fi un vis!

E un vis dintr-o margine săracă de ţară.