Articol

Alexandru Ioan Cuza este domnitorul emblematic, care şi-a pus amprenta în istoria României, atât ca urmare a faptului că prin el s-a stabilit legătura care a permis Unirea Principatelor, la 24 ianuarie 1859, cât şi prin reformele sale, care au pus bazele României moderne. Alexandru Ioan Cuza a rămas în memoria colectivă drept un domnitor drept, cinstit, un luptător împotriva corupţiei.

Astăzi, 24 ianuarie 2016, sărbătorim 157 de ani de la înfătptuirea Unirii Principatelor, ca urmare a alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Ţării Româneşti, după ce fusese ales domnitor al Moldovei, cu mai puţin de trei săptămâni înainte, în 5 ianuarie 1859.

Cuza, „un semi-necunoscut"!

În enciclopediaromaniei.ro este prezentat modul în care grupările politice au ajuns la „soluţia Cuza” pentru realizarea unirii:

„În acele clipe a apărut în prima plan numele lui Alexandru Ioan Cuza, care îndeplinea funcţia de hatman la acel moment. El era un outsider pentru candidatura la domnie deoarece nu era o personalitate de prim rang pe scena politică şi nu se remarcase prin acţiuni deosebite în activitatea sa, făcând politică doar la nivel local. În cele din urmă, toate grupările au preferat să îl sprijine pe acest semi-necunoscut decat să îşi voteze un adversar redutabil. Ei aveau convingerea că tânărul neexperimentat va putea fi manevrat uşor, însă a fost subestimat. Cuza nu s-a lăsat manipulat şi a înţeles să ia la un moment dat în totalitate controlul vieţii politice din Principatele Unite”.

Alexandru Ioan Cuza, în topul personalităţilor

Referitor la popularitatea lui Alexandru Ioan Cuza, din zilele noastre, citim în historia.ro:

„În urma unui sondaj de opinie realizat în rândul studenţilor de la universităţile bucureştene, la începutul anului 2002, în topul personalităţilor care au influenţat pozitiv istoria românilor se afla Alexandru Ioan Cuza cu 62% din opţiuni, urmat, la distanţă, de Mihai Viteazul, cu 54%, şi Stefan cel Mare, cu 42%. Aşadar, „Domnul Unirii", Cuza Vodă, rămâne extrem de popular. Istoria îl consacră pe domnitor ca omul providenţial al Unirii, ca acela care a dat pamânt ţăranilor, a introdus în ţară obligativitatea învăţământului primar şi ca un luptator împotriva corupţiei (de atunci a ramas celebră „ocaua lui Cuza”)”.

Puterea şi virilitatea

Dincolo de imaginea populară a lui Cuza Vodă, pe care, mai ales ţărănimea din vremea sa, împroprietărită prin „legea rurală”, a cultivat-o şi a transmis-o mai departe prin viu grai, Alexandru Ioan Cuza a fost un „mare crai”, un aventurier, înconjurat în permanenţă de femei şi amante. De altfel, Cuza nu este singurul conducător de stat, om politic, lider, cu reputaţie de cuceritor de femei. Dimpotrivă, în jurul a foarte mulţi conducători, de-a lungul istoriei şi până în zilele noastre, există poveşti, cele mai multe documentate, cu privire la relaţii periculoase sau interzise cu mai multe femei. Ceea ce ne poate conduce la ipoteza că puterea de acţiune, capacitatea de a conduce, de a convinge, este, într-un fel, legată de virilitatea acestor personaje. Pe de altă parte, puterea (politică), odată obţinută, se pare că este şi ea un afrodisiac, un stimulent care învigorează. Zice Henry Kissinger: „Puterea este cel mai intens afrodisiac”.

Abdicarea, după o noapte de amor

Istoricii pare că au căzut de acord asupra faptului că patima pentru femei a fost una din cauzele care au condus la căderea lui Cuza. Cea mai cunoscută amantă a lui Cuza, Maria Obrenović, a fost cea care a creat în jurul domnitorului o camarilă, un grup larg de privilegiaţi care au beneficiat de funcţii, relaţii şi bani. Acest fapt i-a şi determinat pe mulţi dintre susţinătorii şi admiratorii săi să-l abandoneze ori, chiar, să-l trădeze. Iubirea pătimaşă a lui Cuza pentru Maria, l-a făcut să-i accepte toate capriciile, să îi cumpere o casă boierească în apropiere de Palatul domnesc, să o afişeze pe la baluri şi spectacole, şi, în cele din urmă, să o aducă la Palat, unde lua masa cu ea şi o vizita în dormitor. Aceasta în timp ce soţia sa, Elena Doamna, se afla în altă cameră cu cei doi copii, dăruiţi de Maria Obrenović lui Cuza.

Iată cum este descris, în historia.ro, episodul înlăturării lui Cuza de la domnie:

„La ora 16 a zilei de 10 februarie 1866, militarii s-au întâlnit în secret şi au organizat în detaliu lovitura de Palat. Seara, domnitorul a cinat singur cu Doamna Elena. Spre miezul nopţii, apare în graba Maria Obrenovici, însoţită de grecul Sachelaridis, cartofor înrăit, care îl provoacă pe Cuza la jocul de whist pâna noaptea târziu. Obosiţi, dupa ora 2 din noapte, amanta şi Vodă s-au retras în aceeaşi cameră, pentru a continua jocul în alte feluri. În apartamentul alăturat, resemnată, Elena Doamna, împreună cu copiii soţului şi ai metresei, se lăsau pradă visurilor frumoase.

După o noapte de amor, a urmat o dimineaţă pentru istorie. În zori, în camera de nebunii au intrat militarii, pe uşa lăsată special deschisă de Maria Obrenovici. Unul dintre ei i-a pus revolverul la tâmplă şi l-a trezit din somn pe Domnitor. Acesta avea pistoalele pe noptieră, dar nu a mai ajuns la ele. Un altul şi-a scos mantaua şi a acoperit-o pe amantă spre a nu-şi dezveli nurii şi a putea să se îmbrace, apoi a fost condusă pâna acasa pe jos... Restul este istorie scrisă! Susţinerile că, ulterior, Al. I. Cuza, însoţit de amantă, a luat drumul refugiului, au rămas simple speculaţii. Numai Doamna Elena şi cei doi fii aveau să-i fie alături tot timpul”.

Femeile, factor de creştere şi decădere

Pe de altă parte, probabil că nu greşim dacă spunem că fără femeile din anturajul său, fără amante, Alexandru Ioan Cuza nu ar fi ajuns ce-a ajuns. Şi, cine ştie şi Unirea cum s-ar fi făcut! O altă relaţie extraconjugală a lui Cuza l-a ajutat să ajungă, în interval de 45 de zile, din locotenent, maior. Este vorba despre soţia caimacamului Vogoride, Cocuţa Vogoride, care i-a fost amantă lui Cuza în anii 1856-59, şi care l-a cultivat pe tânărul ofiţer pe lângă soţul său. Iar, Vogoride, ca să-i facă pe plac soţiei l-a avansat pe Cuza în funcţii şi grade! Şi aceasta, culmea, în ciuda faptului că Vogoride era un antiunionist convins, în vreme ce Alexandru Ioan Cuza îşi declara public convingerile unioniste! Iată ce poate face puterea dragostei!

Ţărănimea, dar şi femeile!

 În general, ofiţerul Alexandru Ioan Cuza era îndrăgit şi curtat de femeile din înalta societate, pentru că şi el era atent, galant, cu ele. Iar aspectul său plăcut, manierele alese, ţinuta semeaţă, pusă în valoare de uniforma de ofiţer, au contribuit la popularitatea sa în rândul femeilor, care, se ştie, de regulă, sunt gata să leşine de emoţie şi admiraţie lângă o uniformă înzorzonată de militar. Aşadar, nu numai ţărănimea l-a susţinut pe Cuza Vodă, ci şi femeile. Iar, dacă ţărănimea, în acea vreme, nu prea avea putere politică, în schimb, femeile din high life, prin soţii şi amanţii lor, aveau.

Femeile şi Unirea

Prin urmare, dacă se spune că slăbiciunea pentru femei a fost una din cauzele importante ale căderii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, este de necontestat că tot ele au contribuit şi la ascensiunea sa politică, până pe scaunul domnesc. Până la urmă, şi la înfăptuirea Unirii, în forma în care s-a realizat.