Trupul femeii dispărută în apele Dunării în urma teribilului accident de circulaţie care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute a fost găsit pe malul sârbesc al fluviului. Ea a fost identificată de familia din ţară pe baza fotografiilor făcute de autorităţiile sârbe.
Celelalte cadavre aflate în autoturismul înghiţit de apele reci ale Dunării sunt căutate în continuare de poliţiştii de frontieră şi cei de la Transporturi Navale.
Reamintim că sâmbătă, 7 octombrie, un autoturism cu cinci persoane a plonjat în fluviu, pe raza comunei Coronini, într-un loc în care apa are o adâncime de aproape zece metri. Şoferul a reuşit să se salveze, nu şi ceilalţi pasageri, toţi membri ai familiei Jurj, din Sicheviţa: tata, mama, un băiat de 20 de ani şi un copil de numai 3 ani.
Deoarece s-a constatat că maşina a ajuns în Dunăre printr-un loc neprotejat cu parapet metalic, de mai bine de doi ani, au fost demişi Horaţiu Simion, şeful Direcţiei de Drumuri şi Poduri Timisoara, precum şi şeful Secţiei de Drumuri Orşova, Ion Cunicel. (Foto: ISU)