Miercuri, 29 noiembrie, la ora 16, Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş va găzdui prezentarea volumului „Valea cu ierburi amare”, carte autobiografică ce face parte din seria „Snopul nelegat”, autor Bata Marianov.
Invitaţi speciali la această manifestare sunt regizorul şi scenaristul Ioan Cărmăzan, poetul şi cronicarul dramatic Ion Cocora, care este şi directorul Editurii Palimpsest, actriţa Dana Pocea, precum şi directorul Editurii TIM, criticul literar şi scriitorul Gheorghe Jurma.
Cu acelaşi prilej, va fi prezentat şi noul număr al revistei „Interferenţe”, publicaţie editată de Casa de Cultură „George Suru”.
Manifestarea este organizată de Primăria municipiului Caransebeş, Biblioteca Municipală „Mihail Halici” şi Casa de Cultură „George Suru”.