Menu

Articol

Valeria Schelean: „Doamnă Prim-Ministru Viorica Dăncilă, câte grădiniţe vor fi funcţionale în anul şcolar 2018-2019?“

Deputata Valeria Schelean-Şomfelean a reacţionat astăzi, 29 martie, la modificările aduse Legii Educaţiei. „Majoritatea PSD-ALDE-UDMR din Camera Deputaților a adoptat ieri propunerea legislativă pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale, prin care se stabilește că «Învăţământul general obligatoriu este de 15 clase şi cuprinde ultimii doi ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii doi ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul preşcolar şi învăţământul liceal devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020». Reprezentantul guvernului a susținut că «Într-o primă etapă, grupa mare va deveni grupa obligatorie din 2020, iar grupa mijlocie va deveni obligatorie până în 2023»“, spune deputata.

Valeria Schelean-Şomfelean a mai adăugat că în campania electorală, PSD a promis că, de la 1 august 2017, va demara licitațiile pentru construcția a 500 de creșe și grădinițe dar nici această promisiune nu a fost onorată. Ea mai spune că în Programul de Guvernare 2018-2020 asumat de Guvernul Dăncilă, este menționată, din nou, “Construcția a 2.500 de creșe, grădiniţe și unități after-school… În educație va crește numărul de salariați, în special ca urmare a construcției de noi creșe şi grădiniţe (2.500 ca număr).”

Deputata cere lămuriri primului-ministru în ceeea ce priveşte amplul proiect demarat în campanie şi a formulat câteva întrebări. „În ce stadiu se află acest proiect care presupune construcția a 2.500 de creșe, grădiniţe și unități after-school în perioada 2016 (2018)-2020? În ce stadiu se afla acest proiect la momentul învestirii dumneavoastră și a guvernului pe care îl conduceți? Care sunt sursele de finanțare pentru acest proiect? Care este suma alocată pentru anul 2018? Câte astfel de unități vor fi finalizate și vor putea să fie funcționale începând din anul școlar 2018-2019? Care sunt exact aceste unități? Vă rog să îmi comunicați lista acestor unități pe localități, valoarea investiției, sursa de finanțare, numărul de beneficiari, data la care va fi finalizată fiecare unitate și va putea fi dată în funcțiune“, a încheiat deputata Valeria Schelean-Şomfelean.

Powered by Jasper Roberts - Blog