Menu

Articol

Viitorul Caransebeş nu se joacă. Joacă!

Viitorul Caransebeş – Foresta Armeniş 10-1 (4-1)

Autor: 
 
 

După partida de vineri, cu Muncitorul Reşiţa, marţi, 22 august, elevii antrenaţi de Dan Doran au disputat, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, cel de al doilea meci din campania de pregătire, împotriva Forestei Armeniş.

Gugulanii au deschis scorul în minutul 7, în urma unei faze în care Avramovici i-a pasat pe dreapta lui Dumitru, acesta a centrat pe jos în centrul careului, iar de la 8 metri Feneş a pus latul, trimiţând în plasă, fără speranţe pentru V. Dragomir.

Egalarea a venit în minutul 15, când I. Dragomir a făcut o fază pe partea dreaptă, a şutat în diagonală la colţul lung, din bară mingea a revenit la Oprea, care, de la 10 metri, a trimis în poarta gazdelor.

Gugulanii s-au despins în minutul 24, după un penalty obţinut de Ciucur, Şandru marcând în dreapta portarului. Caransebeşenii au mai beneficiat de o lovitură de la 11 metri, în minutul 32, atunci când Avramovici a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă, însă şutul lui Feneş, care a bătut tot în partea dreaptă, a nimerit bara.

Gazdele şi-au mărit avantajul în minutul 38, când Avramovici, aflat pe dreapta, i-a trimis lui Feneş, acesta, la 18 metri, l-a angajat pe Şandru, al cărui şut sec, din interiorul careului, l-a lăsat fără replică pe portarul armenişan.

Scorul primei reprize a fost stabilit în minutul 39, în urma unei faze create de Ciucur pe partea stângă, centrarea sa lungă fiind reluată din vole de Avramovici, care nu i-a dat nicio şansă lui V. Dragomir să intervină.

La doar două minute de la reluare, Şandru a insistat pentru o minge la 18 metri, a reuşit să înţepe balonul, trimiţându-l în careu, de unde Ciucur l-a preluat, a driblat portarul, şi de la 3 metri, a trimis în plasă.

Neagu a făcut 6-1 în minutul 54, după ce a primit o pasă pe partea dreaptă, de la Şandru, a intrat în careu şi a şutat necruţător la colţul scurt, învingându-l din nou pe V. Dragomir.

În minutul 61 a fost 7-1 pentru caransebeşeni, după ce Ţundrea l-a găsit cu o pasă lungă, trimisă din jumătatea proprie, pe Ciucur, acesta a avansat şi a trimis un lob elegant peste goal-keeper-ul oaspeţilor, ieşit în întâmpinare.

Ciucur a mai „recidivat” o dată, în minutul 66, atunci când Neagu, aflat pe partea stângă, i-a pasat perfect, iar fostul jucător al Lupacului a trimis plasat în poartă de la 14 metri.

În minutul 76, Avramovici, aflat pe dreapta, a constatat că nu-l atacă nimeni, a înaintat până la colţul careului de 16 metri, de unde a şutat la colţul lung, ducând scorul la 9-1.

În minutul 89, gazdele au mai înscris o dată, prin Şandru, care, din mijlocul careului, a reluat centrarea pe jos venită de pe dreapta, de la Dumitru, mingea deviată păcălindu-l pe nou-intratul între buturi I. Dragomir şi poposind în plasă.

„La fel ca şi meciul de vineri, cu Muncitorul Reşiţa, şi partida de astăzi a fost un test extrem de util. Nici data trecută, nici acum n-am urmărit rezultatul, am urmărit omogenizarea echipei, închegarea primului unsprezece, prin urmare şi astăzi am încercat să le dau şanse egale să joace tuturor celor pe care i-am avut în lot. Din păcate, încă ne confruntăm cu nişte absenţe, dar pe parcursul acestei săptămâni şi în cea premergătoare începerii campionatului vom fi în formulă completă şi vom arăta altă faţă a noastră în meciurile oficiale”, a declarat după partidă antrenorul Viitorului, Dan Doran.

„Am întâlnit azi o echipă foarte bună, o formaţie cu pretenţii, care doreşte promovarea în Liga a III-a, în vreme ce noi suntem abia la început, doar ce am promovat, dar sperăm ca, încetul cu încetul, să formăm o echipă sudată, care să facă faţă cerinţelor acestui eşalon. Am adus la echipă doi băieţi noi, pe Stoichescu şi pe Stanca, şi, cu jucătorii vechi, eu zic că vom fi undeva între primele zece echipe ale Ligii a IV-a, ba chiar sunt încrezător că vom reuşi acest lucru”, a spus şi tehnicianul oaspeţilor, Daniel Brumar.

Viitorul Caransebeş: C. Birăescu, Gh. Văluşescu, A. Ţundrea, H. Bona, G. Negrei, N. Jula, Al. Ciucur, I. Feneş, Al. Dumitru, Al. Avramovici, D. Şandru; au mai intrat pe parcursul partidei C. Nicoară, A. Neagu, N. Imbre şi C. Ţuţul. Antrenor, Dan Doran.

Foresta Armeniş: V. Dragomir, I. Brumar, I. Dragomir, S. Blaj, I. Bica, I. Dragomir, A. Brumar, Gh. Dragomir, Gh. Brumar, T. Stoichescu, A. Oprea; au mai jucat P. Grozăvescu, I. Dragomir, Al. Hurduzeu, I. Hurduzeu, I. Vela, I. Stanca şi I. Dragomir. Antrenor, Daniel Brumar.

A arbitrat la centru Remus Orleanu, asistat la cele două linii de Remus Mureşan şi Adrian Mititelu, toţi din Caransebeş.

Următorul meci de verificare al caransebeşenilor este programat vineri, 25 august, când, de la ora 17, vor întâlni în deplasare, pe Stadionul „Mircea Chivu”, formaţia CSM Şcolar Reşiţa.

 

Powered by Jasper Roberts - Blog