Menu

Articol

Viteza, tinereţea şi plonjonul cu maşina în apă

În noaptea de 20/21 martie, lucrătorii Poliției Municipiului Reșița au intervenit la un accident de circulație care a avut loc pe Strada Căminelor. Din primele cercetări s-a stabilit că șoferul, un tânăr în vârstă de 17 ani, fără să dețină permis auto, s-a urcat la volanul unei mașini și a plecat din Țerova spre Reșița.

Pe strada Căminelor, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit bordura trotuarului care se afla în lucru de pe partea stângă a sensului său de mers și s-a răsturnat în albia râului Țerova.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto și rănirea gravă a pasagerului pe locul din dreapta-față, ambii fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Powered by Jasper Roberts - Blog