Menu

Articol

Vremea a luat-o razna de tot: cod portocaliu de ninsori abundente în Munţii Banatului

Deși suntem mai aproape de vară decât de luna decembrie, meteorologii și Inspectoratul pentru Situații de Urgență  „Semenic” al județului Caraș-Severin ne aduc veşti dintre cele mai neplăcute legate de vremea de afară din această săptămână.

Începând de miercuri, ora 17, şi până vineri, 21 aprilie, ora 6, zonele înalte din Carpații Meridionali și Munții Banatului se vor afla sub cod portocaliu de ninsori abundente și viscol. În 19 aprilie, în intervalul orar 18-21 se anunţă o atenţionare de cod galben de precipitații abundente, ninsori și intensificări ale vântului.

În acest context, personalul și tehnica de intervenție  al ISU Caraş-Severin  sunt pregătite să intervină în sprijinul autorităților publice locale și populației.    

„Situația fenomenelor meteorologice va fi monitorizată permanent prin dispeceratul inspectoratului, iar în funcție de evoluția acestora și de eventualele situații de urgență create, se vor suplimenta forțele cu personal și tehnică din cadrul inspectoratelor județene pentru situații de urgență ale județelor limitrofe care nu se află sub incidența codurilor.

S-au luat măsuri de informare a primăriilor din județ asupra situației meteorologice din perioada următoare, la sediul acestora urmând a se institui serviciul de permanență”, se arată în comunicatul de presă al ISU Caraș-Severin semnat de Magdalena Tocmelea.

Pentru diminuarea consecințelor acestor fenomene meteo periculoase, se recomandă populației să evite deplasările în zonele afectate (zonele muntoase), iar în cazul în care aceste deplasări nu se pot anula sau amâna, să-și ia toate măsurile de precauție necesare pe timp de iarnă. (Foto: Antena 3)

Powered by Jasper Roberts - Blog