Timp de patru zile, 27-30 octombrie poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, au desfăşurat acţiuni pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea accidentelor rutiere
Potrivit comunicatului IPJ Caraș-Severin semnat de Cecilia Dăneț, în cadrul acţiunilor pentru prevenirea accidentelor rutiere au fost constatate 16 infracţiuni şi aplicate 634 de sancţiuni contravenţionale. Din acest total, 262 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, una pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, nouă pentru efectuarea de depăşiri neregulamentare şi 362 pentru alte abateri.
Valoarea totală a contravenţiilor aplicate de poliţişti pe parcursul desfăşurării acţiunii s-a ridicat la peste 90.035 lei.
De asemenea, pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate au fost reţinute 19 permise de conducere (9 pentru depăşiri neregulamentare, trei pentru consum de alcool şi șapte pentru alte abateri) şi retrase șase certificate de înmatriculare.