O delegaţie a World Bank Group, condusă de Tatiana Proskuryakova, şeful Biroului România al acestei instituţii, s-a aflat miercuri, 14 martie, la Caransebeş, unde au avut loc discuţii cu primarul municipiului, Felix Borcean.
„A fost o vizită pe cât de surprinzătoare, pe atât de benefică, pentru că am avut o discuţie prietenească şi extrem de deschisă cu cei şapte reprezentanţi ai instituţiei, care au dorit să afle detalii despre Caransebeş, despre planul de dezvoltare, despre diversele activităţi care se desfăşoară în oraş, a declarat primarul Felix Borcean. Oaspeţii noştri s-au interesat şi despre perspectivele de dezvoltare ale municipiului, dar i-au interesat şi problemele cu care ne confruntăm, ca şi municipalitate, în cadrul celor două ore de discuţii fiind abordate, cred, toate aspectele, atât cele pozitive, dar mai ales cele negative, între acestea numărându-se situaţia Spitalului Municipal de Urgenţă, cea a comunităţilor defavorizate, în acest sens deplasându-ne în cartierul Balta Sărată, pentru a vedea la faţa locului cum trăiesc aceşti oameni şi care sunt oportunităţile şi posibilităţile de reintegrare în societate şi de dezvoltare a acestor comunităţi. Ni s-au pus întrebări legate de Caransebeş, despre perspectivele de dezvoltare, şi, împreună cu domnul director al Casei de cultură, Ioan Cojocariu, le-am explicat că zona aceasta a municipiului Caransebeş are un potenţial turistic extraordinar, şi am intrat în detalii legate de posibilităţile de dezvoltare, de finanţare a unor activităţi”.
Edilul municipiului a adăugat că, după vizita în Balta Sărată, a vrut să le arate oaspeţilor şi partea frumoasă a Caransebeşului, în aces sens invitându-i să viziteze primăria, ruinele bisericii medievale, catedrala episcopală, sculpturile de pe Calea Sacră, pentru ca, în final, să se oprească la Casa de Cultură „George Suru”.
La rândul ei, Tatiana Proskuryakova a declarat că scopul vizitei sale la Caransebeş este acela de a discuta cu reprezentanţii administraţiei locale şi mediului privat despre strategia World Bank Group pentru România, în următorii cinci ani. În acest sens, există un document care se numeşte „Diagnosticul sistematic de ţară”, pe baza căruia urmează să se dezvolte această strategie, respectiv care vor fi acţiunile pe care le va desfăşura World Bank Group, în perioada stabilită, în ţara noastră.
„Strategia nu este încă finalizată, acesta fiind de fapt scopul sesiunii de consultări pe care o desfăşurăm, dar încercăm să ne concentrăm pe trei zone, a spus Tatiana Proskuryakova. În primul rând, vrem să sprijinim oamenii, fiindcă noi considerăm că, pentru a avea succes, trebuie să continuăm să investim în capitalul uman, în educaţie, în sănătate şi în locuri de muncă. Al doilea domeniu pe care ne concentrăm sunt oportunităţile pentru companiile private, deoarece vrem ca acestea să prospere în România, astfel că am discutat cu reprezentanţi ai mediului privat, pentru a vedea care sunt principalele lor preocupări. Urmează oportunităţile de investiţii în municipalităţi, acesta fiind unul dintre motivele pentru care ne aflăm aici, respectiv pentru a discuta cu administraţiile locale acest subiect. Al treilea domeniu îl reprezintă serviciile financiare şi accesul la aceste servicii. Companiile mari nu au probleme cu accesarea de fonduri, însă cele mici au. Alt domeniu este cel numit «rezistenţă la şoc». Aşa cum se ştie, România este expusă dezastrelor naturale – cutremure, inundaţii, secetă –, iar noi dorim să facem şi prevenire, dar şi să ştim cum să reacţionăm în caz de nevoie”, a mai adăugat Tatiana Proskuryakova.
Şefa Biroului România al World Bank Group a mai precizat că, de fapt, instituţia pe care o reprezintă este o organizaţie de dezvoltare internaţională, iar scopul acesteia nu sunt banii, ci cunoştinţele. „Noi nu acordăm granturi pentru ţara dumneavoastră, pentru că, după standardele noastre, România este o ţară bogată”, a adăugat Tatiana Proskuryakova.