Menu

Articol

Ziua Mondială fără Tutun, marcată și la Reșița

În fiecare an, în data de 31 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, prin instituţiile naţionale responsabile de monitorizarea şi implementarea politicilor de reducere a consumului de tutun, marchează Ziua Mondială Fără Tutun (WNTD). În acest fel, sunt subliniate riscurile de sănătate asociate consumului de tutun şi se pledează pentru programe eficiente de reducere a consumului de tutun.

În cadrul Zilei Mondiale fără Tutun, OMS pregăteşte adoptarea ambalării neutre (sau a pachetelor standardizate), o măsură ce restricţionează utilizarea ambalajului ca formă de publicitate şi promovare a tutunului, având ca temă „Următorul pas FCTC: ambalarea neutră a produselor de tutun”, sub sloganul: „Un singur mesaj pe pachetul standard de tutun: avertismentul de sănătate!”.

Tutunul ambalat neutru se va vinde în pachete standard ca dimensiuni şi numai în două culori, în care singura prezentare grafică va aparţine avertismentelor de sănătate, iar informaţia tutun - specifică - brandul/versiunea/numărul ţigaretelor – va avea culori reglementate şi font diminuat.

În calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, AGENȚIA NaȚională Antidrog (ANA) susţine, prin demersurile sale, organismele internaţionale cu rol similar, motiv pentru care, şi în acest an, se vor implementa, la nivel naţional, prin cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, activităţi de sensibilizare şi informare cu privire la efectele asociate fumatului.

„La nivel global, consumul de tutun ucide anual aproape 6 milioane de oameni, din care 600 de mii sunt nefumători, expuşi fumatului pasiv. Estimarea este că, până în 2030, consumul de tutun va determina direct sau indirect mai mult de 8 milioane de decese în fiecare an, iar mai mult de 80% dintre acestea vor fi înregistrate în ţările slab dezvoltate.

Prevalenţa fumătorilor în România este de 27% (un procent peste media UE).

Pentru jumătate din fumători cu vârsta peste 45 de ani sunt înregistrate decese din cauza diferitelor boli induse sau accelerate de fumat.

Bolile care determină cea mai mare mortalitate în România sunt exact acele boli pentru care fumatul este factor cauzal sau de risc: bolile cardiovasculare, cancerul (în special cel pulmonar, în creştere la sexul feminin) şi bolile respiratorii obstructive cronice (BPOC)“, precizează

Coordonatorul CPECA Caraș-Severinm subcomisarul Sorin Andrițoi.

Agenţia Naţională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consilere Antidrog Caraş-Severin, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport şi Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin, organizează o serie de manifestări de informare-educare-sensibilizare a populaţiei, privind beneficiile unui stil de viaţă sănătos sub sloganul: „Un singur mesaj pe pachetul standard de tutun: avertismentul de sănătate!”.

În cadrul acestui eveniment, activităţile vor debuta vineri, 1 iunie, la ora 9, pe terenul sintetic din Parcul Siderurgistului (Cartierul Govândari – Reşiţa) cu etapa finală a “Cupei Speranţa” la minifotbal, ediţia a X-a . La startul competiţiei se vor alinia mai multe echipe (băieţi cu vârste cuprinse între 8 şi 20 de ani), asistaţi în centrele de plasament din judeţul Caraş-Severin.

Acţiunile mai cuprind distribuirea de către voluntari a unor materiale cu tematică antitutun şi activităţi de prevenire antitutun în centrele de plasament.

Powered by Jasper Roberts - Blog