Menu

Articol

Ziua porților deschise, la Tribunalul Caraș-Severin

În cursul zilei de marți, 25 octombrie, Tribunalul Caraș-Severin și instanțele din subordine au inițiat și desfășurat activități prilejuite de „Ziua porților deschise“. La această dată, din inițiativa Consiliului Europei și a Comisiei Europene se cerebrează, începând cu 2003, Ziua Europeană a Justiției, al cărui obiectiv este de a ajuta cei 800 milioane de cetăţeni din cele 47 de state membre să fie mai bine informaţi asupra drepturilor pe care le au.

Potrivit comunicatului CSM, organizarea acestor activităţi se înscrie în cadrul general al eforturilor constante ale instituţiilor judiciare pentru asigurarea unui grad sporit de transparenţă în înfăptuirea actului de justiţie, care să permită cetăţenilor o percepţie reală asupra modalităţii de funcţionare a justiţiei de zi cu zi, în scopul de a fi mai bine informaţi despre drepturile lor.

La sediul Tribunalului Caraș-Severin, purtătorul de cuvânt, judecător Dana Deteșan s-a întâlnit cu cei care au dorit să cunoască amănunte din activitatea instanțelor. Au fost prezenți elevi, studenți și persoane cu pregătire profesionale și preocupări diferite.

Cu acest prilej, în sala de şedinţe a Secţiei a II-a Civile s-a prezentat succintă proiecţie a funcţiilor aplicaţiei informatice ECRIS, aplicaţie utilizată în întregul sistem judiciar pentru evidenţa şi instrumentarea dosarelor.

Publicul a pus întrebări și s-a arătat interesat și mulțumit de informațiile primite de la purtătorul de cuvânt al instituției.

Powered by Jasper Roberts - Blog