Menu

Articol

Consilierii judeţeni ai PNL se dovedesc mai catolici decât Papa!

În şedinţa ordinară din luna ianuarie, consilierii judeţeni au dezbătut câteva proiecte de hotărâri privind închirierea unor spaţii aparţinând instituţiei judeţene. Unele dintre ele au primit votul favorabil al aleşilor, neexistând obiecţii nici în privinţa dreptului de preempţiune al Consiliului judeţean la vânzarea unor imobile de patrimoniu. A existat o singură excepţie care, în final, a trezit zâmbete şi de-o parte, şi de alta.

„Singurul proiect de hotărâre ce nu a trecut a fost cel de darea în folosinţă a unei suprafeţe de 54 de metri pătraţi, la fosta unitate militară. A existat o solicitare din partea prefecturii judeţului pentru depozitarea arhivei. Consilierii liberali au solicitat la schimb un spaţiu la subsolul Consiliului Judeţean, (în locul în care se află sala de protocol a instituţiei, n.r.), ceea ce nu e în acord cu prevederile legale, pentru că un astfel de spaţiu trebuie să îndeplinească anumite condiţii“, a explicat Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin motivul pentru care nu se poate face schimb de spaţiu.

Cu umoru-i caracteristic, liberalul Ioan Cojocariu a sugerat ca spaţiului în cauză să i se facă o intrare din afara clădirii, pentru a fi în acord cu legea. În schimb, colegul său, Daniel Surdu, care a părut că interpreta rolul liderului de grup, şi  care făcuse propunerea, nu a gustat gluma şi a spus că liberalii se vor abţine de la votarea proiectului de hotărâre. Silviu Hurduzeu i-a explicat din nou de ce nu se poate muta arhiva oriunde la subsolul imobilului, nu doar în sala de protocol, însă acesta a fost consecvent.  Disciplinaţi, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, colegii săi l-au ascultat, deşi aproape toţi înţeleseseră situaţia.

Zâmbetele  ironice şi şuşotelile de după şedinţă spun totul despre prestaţia  liberalilor în Consiliul Judeţean Caraş-Severin, în acest mandat.

Powered by Jasper Roberts - Blog