Menu

Consilieri județeni

Consilierii judeţeni ai PNL se dovedesc mai catolici decât Papa!

În şedinţa ordinară din luna ianuarie, consilierii judeţeni au dezbătut câteva proiecte de hotărâri privind închirierea unor spaţii aparţinând instituţiei judeţene. Unele dintre ele au primit votul favorabil al aleşilor, neexistând obiecţii nici în privinţa dreptului de preempţiune al Consiliului judeţean la vânzarea unor imobile de patrimoniu. A existat o singură excepţie care, în final, a trezit zâmbete şi de-o parte, şi de alta.

Lei şi iepuraşi

Întâmplarea de ieri, cu părăsirea sălii de şedinţă de către consilierii judeţeni liberali aflaţi în Opoziţie, m-a amuzat. Opoziţia apelează la el fie că este vorba consiliul local sau judeţean, fie că vorbim de Parlament. Este o formă de protest paşnic, o modalitate de a atrage atenţia opiniei publice asupra unor situaţi anomalei.

Consilierii judeţeni au aprobat investiţii şi aparatură medicală pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă

Pentru anul 2019, Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi-a propus să achiziţioneze aparatură medicală, dar şi să facă câteva investiţii, cu bani de la bugetul ministerului Sănătăţii. Potrivit procedurii, în şedinţa ordinară din luna octombrie, consilierii judeţeni au analizat solicitarea spitalului, iar în final au aprobat proiectul de hotărâre privind finanţarea, având în vedere că spitalul se află în administrarea Consiliului judeţean.

Aquacaraş, motiv de contre între pesediştii şi liberalii din Consiliul Judeţean

Ionuţ Popovici, Silviu Hurduzeu, Flaviu Nedelcea

Pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Consiliului Judeţean Caraş-Severin s-a aflat expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind desemnarea administratorilor propuşi de Consiliul Judeţean (autoritatea tutelară) în Consiliul de Administraţie al SC Aquacaraş SA, precum şi acordarea unui mandat expres. Practic, s-a votat lista propusă în şedinţa trecută.

Execuţie în stil stalinist la Teatrul de Vest. Ne aşteptăm la un manager care n-a recitat o poezie în viaţa lui

Teatrul de Vest Reşiţa

Vremurile din anii ’50, pe care le credeam de mult apuse, par să revină în forţă în judeţul Caraş-Severin, unde funcţiile de conducere în instituţiile statului de drept nu sunt ocupate pe bază de competenţă, ci în funcţie de nepotisme şi de culoarea carnetului de partid. Consiliul Judeţean nu face excepţie de la regulă. Am fi nedrepţi să spunem că astfel de lucruri nu s-au întâmplat şi până acum. Că cei de dinaintea guvernării PSD au fost mai corecţi şi au respectat legea. Nu, departe de noi gândul, doar că de data aceasta s-a sărit calul, după cum spune o vorbă românească.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog