Menu

Articol

Florin Ştefu a scăpat nesancţionat! Şi-a dat demisia de la Protecţia Copilului Caraş-Severin

Florin Ştefu, şeful unui de centru de plasament de tip familial de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, acuzat de comportament violent faţă de copiii instituţionalizaţi şi de tentativă de abuz faţă de una (sau mai multe) fete aflate în grija sa şi a instituţiei, şi-a dat demisia. Demisia lui Florin Ştefu intră în vigoare de astăzi, 9 noiembrie 2015.

„Şeful de centru, acuzat de mai multe fapte grave, şi-a dat demisia începând cu data de astăzi. În cazul său s-a făcut o cercetare internă, care s-a încheiat. Urma să se întocmească raportul şi să se stabilească sancţiunea, dar nu mai este nevoie de aşa ceva, întrucât, în urma demisiei, subiectul sancţiunii a dispărut, nu mai lucrează la noi. Dumnealui şi-a dat demisia nu numai din funcţie, ci şi din instituţie”, ne-a declarat Daniela Miloş, purtător de cuvânt la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin.

Powered by Jasper Roberts - Blog