Menu

Articol

Consiliul Judeţean a dat-o afară pe Ana Vasile din funcţia de director la Protecţia Copilului Caraş-Severin

Ana Vasile, director la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, a fost destituită din funcţie, astăzi, prin votul consilierilor judeţeni. Decizia de a supune la vot destituirea a venit în procedură de urgenţă, ca urmare a faptului că, în data de 23 noiembrie 2017, a fost finalizată cercetarea Comisiei de Disciplină a Consiliului Judeţean, iar comisia a înaintat raportul către Consiliul Judeţean Caraş-Severin. În raport sunt prezentate 23 de pagini cu privire la neregulile ce i se pun în sarcină Anei Vasile, nereguli constatate de Comisia de Disciplină.

Singurul care i-a ţinut partea Anei Vasile, însă, nu pe fond, ci pe formă, a fost consilierul liberal MirceaTeodorescu. Acesta a susţinut ca Ana Vasile să fie dată afară după o nouă evaluare, ca să nu existe discuţii şi procese. Pentru demitere a pledat preşedintele Silviu Hurduzeu, care a arătat că s-au sesizat nenumărate abateri şi nereguli şi că s-au respectat toţi paşii ceruţi de lege, de la avertisment, la diminuarea salariului, chiar şi la suspendarea din funcţie, fiindcă a existat suspiciunea că Ana Vasile ar vrea şi ar putea să influenţeze derularea cercetării Comisiei de Disciplină. Tot pentru demitere a pledat şi blândul Valentin-Samuel Boşneac, care a arătat că scandalul s-a întins prea mult şi face rău instituţiei.

Iniţial, consilierii judeţeni liberali au decis să nu voteze pentru demitere, însă, după ce au ascultat un rezumat al raportului, citit de către preşedinta Comisiei de Disciplină, Cristina Enuică, liberalii s-au răzgândit şi au votat pentru. Astfel, la numărarea voturilor secrete a rezultat că din 29 de consilieri prezenţi, 27 au votat pentru demitere, unul împotriva demiterii şi un vot a fost anulat. Votul şi l-a anulat vicepreşedintele Ionuţ Popovici, deoarece a fost implicat în cercetarea cazului. 

Powered by Jasper Roberts - Blog