Articol

Scriitorul Nicolae Sârbu şi-a lansat, în această toamnă, volumul „O căsnicie infernală”, care cuprinde câteva zeci de interviuri, o parte dintre ele făcute de autor cu personalităţi culturale, altă parte cu interviuri pe care autorul le-a dat unor publicişti, precum şi unele confesiuni ale autorului. Titlul cărţii, aşa cum mărturiseşte Nicolae Sârbu, este o „capcană”, deoarece, aceia care nu au citit cartea pot avea impresia că este vorba despre ancestralul conflict dintre „el” şi „ea”, totuşi (titlul) se află cuprins în temă, deoarece cartea vorbeşte despre o „căsnicie infernală" cu profesia de ziarist. Despre volum a scris eseistul Anton Georgescu şi ne-a trimis recenzia spre publicare.

Când  demersul  jurnalistic „eşuează” în proză

Căci aceasta e impresia cititorului cărţii lui Nicolae Sârbu, O căsnicie infernală *). Este un mănunchi (ca să nu spunem nici buchet, nici… florilegiu) de interviuri directe şi de la distanţă, culese pe parcursul câtorva decenii de exercitare a scrisului de diverse facturi, ale maestrului N. S. Maestru al scrisului, dar şi al vorbirii, aşadar… al cuvântului. Date şi luate, interviurile cu varii interlocutori.

Întregul se conturează treptat ca un roman sui generis, este practic povestea unei vieţi. Ajută la această percepţie şi editorul, care a alcătuit culegerea (poate are aici un rol şi… romancierul Gh. Zincescu, care a scris Postfaţa).

Primele piese, nu de rezistenţă, sunt de pe vremurile cenzurii, în multele-i forme (invocate unele inclusiv de autor) şi ele deschid cartea cu o provocare: anacronismul (stilistic, conceptual şi… propriu-zis) ascunde de bună seamă ceva, că „altfel nu s-ar povesti”, pardon: propune, unei lecturi de veac XXI. Au totuşi funcţia lor de evocare şi de adecvare la realitatea istorică a romanului, să-i spunem aşa, pe care-l avem în faţă. Să se fi gândit (şi) la… căznicie infernală?

Apoi, încetul cu încetul, pas cu pas, începe un proces de desfăşurare şi dezvăluire a textului (devenit unitar, totuşi, dar mai ales coerent cu sine însuşi), captivant şi angajant. Cu sonuri adeseori de text fundamental, sapienţial, un evantai larg de referiri la aspectele esenţiale ale culturii şi nu numai întâlneşte cititorul care n-a renunţat de la primele pagini. Interviul cu criticul şi cărturarul Ada D. Cruceanu prilejuieşte o asemenea în-cântare (enchantement, mai bine zis), iar aventura spirituală, „acţiunea romanului” prinde contur şi cartea nu mai este lăsată din mână.

După alte, inerente, oscilaţii, deal-vale, ne mai întâlnim şi cu alte nume sonore ale literaturii, dar mai ales protagonistul, personajul principal al poveştii îşi intră în rol. Nu autorul, căci cine este autorul? „Je est un autre”, spunea pare-mi-se M. Proust. Figuri de primă mână ale vieţii culturale şi artistice, în special bănăţene, sunt personaje ale acestui op.

E molipsitor şi incitant modelul, căci pe lângă alte valenţe, textele ne oferă şi o adevărată profuziune de citate, ziceri memorabile şi concentrate de înţelepciune, din antichitate până acum şi de pe depărtate meleaguri până la autorii noştri, de ieri şi de azi. Inserate cu măiestrie printre aserţiunile şi alegaţiile personajului nostru, ele îi sprijină opiniile, îi justifică incriminările, îi înalţă trăirile, îi înseninează perspectiva.

Dacă admitem că eroul prozei noastre este poetul, el are două alter-ego-uri: jurnalistul (principal, la vremea lui, în juneţe) şi funcţionarul de stat („managerul” instituţiei de cultură). Mai multe ego-uri decât obişnuit (mulţi n-au nici unul), dar romanul – şi ficţiunea îndeobşte – presupune ieşirea din norme uzuale. Ele îl fac cu atât mai interesant. Se adaugă mulţimea interlocutorilor, personaje la rândul lor, lucru menit să crediteze în plus percepţia de ansamblu, al evoluţiei/ conturării unui adevărat destin. Altă proprietate a ficţiunii epice. Iar faptul că totul „se bazează pe fapte reale” adaugă la rândul lui la reuşita prozei noastre. Ar trebui, poate, precizat undeva că „orice asemănare cu persoane, locuri şi evenimente cunoscute este…” intenţionată, n’est ce pas? (rezonând cu francofonia auctorială).

Un periplu social, cultural şi sufletesc printr-un areal centrat pe Banatul natal al unui personaj interesant, printre repere ale spiritualităţii unei ţări şi ale lumii, bun de citit la ceas de seară, la lăsarea grijilor.

N-am dat citate, după cum n-am citit Postfaţa, spre a lăsa loc de nade pentru cititor. Puţine greşeli de tipar, ceea ce-i bine, dar şi puţine exemplare disponibile, ceea ce nu-i aşa bine; tirajele reduse, uneori chiar meschine sunt o meteahnă care e pe cale să coboare (să urce?) la nivel de tradiţie pe scumpele noastre meleaguri… Doritorii s-ar putea adresa editurii, ori, eventual, librăriei „Semn de carte”, presupunem.

La sfârşitul cărţii, ai o stare de parcă tu ai fi autorul. E şi aceasta un soi de ficţiune…

R-ţa, nmb. 2015.

Anton Georgescu

-----------------

   *) Nicolae Sârbu, O căsnicie infernală – provocări partajate în rate, Ed. TIM Reşiţa, 2015.