Articol

Asistăm de câteva luni la mediatizarea în fel și chip a cazului familiei mixte româno-norvegiene căreia autoritățiile i-a luat cei cinci copii, pe motiv de tratamente ce nu concordă cu legislația din această țară. Au avut loc proteste de stradă, inclusiv în Europa, cazul este întors pe toate fețele la televizor, radio și în presa online, iar Guvernul Cioloș a decis să se implice și el pentru ca familia respectivă să-și primească copiii.

Sigur, e ciudat pentru noi când auzim că instituțiile unei țări fac așa ceva. Adică, ia copilul de țâță din mediul lui natural și îl instituționalizează cât ai zice pește, dacă se consideră că îi sunt încălcate drepturile, iar protecția în sânul familiei este una precară. Pur și simplu, fără anchete sau sentințe judecătorești. Așa este în Norvegia, țara aia nordică în care venitul pe cap de locuitor îi îndeamnă pe români să-și caute norocul acolo. De vreo 45 de ani, norvegieni promovează un astfel de sistem protector care nouă ni se pare abuziv, iar el dă rezultate.

De ce îl considerăm abuziv? Pentru faptul că în Românica noastră încă se mai face educație după principiul „Bătaia e ruptă din rai“, cu derivatele sale clasice: „Unde dă mama, crește“ și „Eu te-am făcut, eu te omor“. Prin unele sate din Oltenia, mamele își cheamă copilul la masă cu „Hai în casă, fi-ți-ar burta ta a dracului“. Și nimeni nu se supără. Și unii, și alții, consideră că e vorba doar de un alint, pe care l-au moștenit de la ăi bătrâni, și nicidecum de vreo jignire. E adevărat, pe aici, pe colo, s-au mai schimbat și pe la noi lucrurile, însă bătaia și amenințările copilului cu tot felul de pedepse (de pus la colț, în genunchi sau cu mîinile ridicate) persistă. Mai mult, chiar și în școală se perpetuează astfel de metode ce vin din negura istoriei. Să nu mai vorbim de leagănele și casele de copii, unde violența este la ea acasă. Nimeni nu pățește nimic. De suferința copilului, fizică sau sufletească, este de vină oricine în afară de părinții denaturați ori de educatorii din viața acestuia. Și, atunci, când vedem ce se întâmplă în Norvegia, ne minunăm și ne crucim la fel cum am făcut-o în 1990 când alimentările s-au umplut peste noapte cu banane.

Nu este deloc rău că românii fac front comună într-o cauză în care este implicat un conațional. Solidaritatea în astfel de momente poate muta munții din loc, cum ar spune unii însă, până la a face observații extrem de dure la adresa unui sistem de protecție a copilului sau a unei țări, este bine să ne vedem bârna din ochii noștri!