Menu

Articol

„Tramvaiul pentru noi e o chestie moartă“, susține viceprimarul Reșiței, Ioan Crina

În ultimii ani, problema reluării transportului public de călători cu tramvaiul a suscitat numeroase discuții pro și contra în Consiliul Local Reșița și, nu doar. Au existat opinii potrivit cărora un astfel de transport este depășit în condițiile unei căi de rulare ce nu mai corespunde normelor europene. Pe de altă parte, sunt și păreri, poate chiar nostalgice, care cer repunerea pe linie a tramvaiului.

Viceprimarul cu atribuții de primar, Ion Crina este categoric în această privință și spune că: „Tramvaiul pentru noi e o chestie moartă“. În opinia sa, mult mai de actualitate ar fi autobuzele electrice ori troleibuzele. Motivele pentru care ar opta pentru aceste mijloace de transport nu țin doar de faptul că sunt silențioase și confortabile, ci și de dotările de care municipiul dispune în acest moment. „Tramvaiul reprezintă cu adevărat o problemă, în condițiile în care nu mai avem depou, firul de contact a fost tăiat în bucăți, linia de rulare e cum e ș.a.m.d. Transportul public de călători a avansat mult și este momentul să ne adaptăm și noi la aceste schimbări. O putem face prin atragerea de bani europeni, pentru achiziționarea troleibuze și firobuze. Dacă un astfel de proiect devine eligibil, aș merge și pe modernizarea intersecțiilor din municipiu, unde și în trecut aveam probleme cu tramvaiul“, mărturisește edilul orașului..

În condițiile în care un astfel de proiect ar deveni viabil, Crina este convins că s-ar impune și scoaterea liniei de tramvai, deoarece noua investiție va funcționa pe o altă structură.

Powered by Jasper Roberts - Blog