Calvarul lucrărilor la rețelele de apă și canal din Reșița pare să nu se mai termine. Trotuare și străzi sparte, fără ca firmele de construcții să le readucă la starea inițială, așa cum prevede contractul, lucrări de mântuială, pietoni și șoferi cu nervii întinși la maxim și o administrație locală ce pare neputincioasă în privința îndreptării situației.
Pe Strada Făgărașului toată nebunia a început cu un an în urmă, prin spargerea trotuarelor și săparea șanțurilor. De atunci și până acum, constructorul nu a reușit să execute nici măcar jumătate din lucrare. Practic, pe respectiva stradă circulă doar mașinile, deoarece trotuarele nu au fost asfaltate, așa cum erau înainte de începerea lucrărilor. În aceste condiții, pietonii își asumă riscul deplasându-se pe carosabil, dincolo de autoturismele parcate pe marginea drumului, în timp ce șoferii aproape că evită să mai intre de pe Cibinului pe Făgărașului, și invers, din cauza pietrei concasate aruncată în bătaie de joc, care ține loc de asafalt.Ca o lipsă de respect față de locatari, constructorul a abandonat deșeurile rezultate de la excavări, spațiul verde din fața blocului fiind ocupat cu așa ceva. Într-un loc chiar tronează o piatră de câteva sute de kilograme, precum un monument al nepăsării și indolenței unora.
Mai mult de atât, după ce au îngropat conducta de apă și au acoperit șanțul cu pământ, constructorul a revenit cu noi săpături pentru căminele de apă. Locatarii au ajuns la limita răbdării, mai cu seamă că muncitorii nu dau semne că s-ar grăbi să termine lucrarea. În ritmul în care se lucrează, este posibil ca lucrările de pe Strada Făgărașului să nu fie finalizate nici în acest an.