șanțuri

De ani buni, Reşiţa arată ca un oraş prin care a trecut războiul. Şanţuri pe post de tranşee, gropi pe trotuare, pământ în loc de asfalt pe străzi şi alei. Este adevărat, nu chiar peste tot, dar asta întâlnim acolo pe unde au lucrat meseriaşii de la Hidroconstrucţia a căror filosofie pare să fie ceva de genul: ce se acoperă azi se descoperă mâine, după modelul baladei Meşterului Manole.

În copilăria mea, primăvara, cam, pe la mijlocul lunii martie, după ce se topea zăpada, se „umflau“ două dintre cele vreo zece bălți din sat, iar apele, cu pești cu tot, o luau la vale, prin șanțurile înguste și puțin adânci, săpate de-a lungul șoselelor. Oamenii ieșeau la porți cu ce aveau prin casă, care cu coșuri împletite din nuiele, care cu site pentru cernut făina.

Calvarul lucrărilor la rețelele de apă și canal din Reșița pare să nu se mai termine. Trotuare și străzi sparte, fără ca firmele de construcții să le readucă la starea inițială, așa cum prevede contractul, lucrări de mântuială, pietoni și șoferi cu nervii întinși la maxim și o administrație locală ce pare neputincioasă în privința îndreptării situației.