Articol

În copilăria mea, primăvara, cam, pe la mijlocul lunii martie, după ce se topea zăpada, se „umflau“ două dintre cele vreo zece bălți din sat, iar apele, cu pești cu tot, o luau la vale, prin șanțurile înguste și puțin adânci, săpate de-a lungul șoselelor. Oamenii ieșeau la porți cu ce aveau prin casă, care cu coșuri împletite din nuiele, care cu site pentru cernut făina. Șanțul fiind îngust, peștele, nu mai mare ca palma, nu avea scăpare. La bucătărie, ulcicile de pământ așteptau la foc mocnit să fiarbă ceapa și morcovii, înainte ca gospodinele să fi aruncat înăuntru câteva cozi de pește care dădeau savoare ciorbei acrită cu oţet, aguridă sau prune verzi.

De bună seamă, vorbesc despre mâncarea săracului. Cea mai ieftină și mai rapid de preparat dintre toate mâncărurile tradiționale ale satului românesc din partea de sud a țării. Pe atunci, peștele se găsea pe toate drumurile, nu doar în bălțile patriei. Nimeni nu cumpăra conserve, îl mânca proaspăt și direct de la sursă. Era peste tot și în cantități atât de mari, încât la alimentară, pe lângă cele cinci ouă pe care le cumpărai pe cartelă, îți băgau pe gât, contracost bineînțeles, și un kil de pește congelat și răscongelat până ajungea să pută.  

În ziua de astăzi, bălțile de care am vorbit nu mai există. Le-au desecat comuniștii în drumul lor trifumfător pentru câștigarea  fiecărei palme de pământ roditor (la cum și-au bătut joc unii de pământul agricol al țărișoarei nostre, mă întreb la ce bun acest efort), iar peștele a devenit o delicatesă. Ba, chiar prohibit pentru majoritatea românilor, prețul crapului  (să nu mai vorbim de somon ori de alt pește cu nume exotic) fiind chiar mai mare decât al cărnii de porc, pasăre sau vită. Și de unde până acum era mâncarea săracului, iată că peștele a devenit specialitatea casei în restaurantele cu staif ori a demonstraților făcute de MasterChef-ul Florin Scărlătescu.

Ce va fi mâine e greu de anticipat. Într-o lume prea grăbită și foarte atentă la detalii, peștele ăla de care făceam vorbire nu va mai ajunge nici măcar în oala țăranului, dacă nu va respecta toate procedurile impuse de Uniunea Europeană, darămite pe mesele celor au uitat sau n-au văzut în viața lor cum arată o baltă autentică..