Menu

Articol

Frunzăverde a cerut să fie achitat, iar Ghiorghioni se socoteşte nevinovat

Sorin Frunzăverde şi Ionesie Ghiorghioni

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, şi fostul număr doi în CJ, Ionesie Ghiorghioni, au compărut astăzi în faţa magistraţilor Curţii de Apel Timişoara, unde s-a judecat apelul declarat în dosarul în care cei doi au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie. Mai precis, pentru influenţarea votului la alegerile prezidenţiale din 2014.

Aflat în penitenciar pentru o altă condamnare, Ionesie Ghiorghioni a fost adus încătuşat în sala de judecată, oferind o imagine demnă de milă pentru cel care în trecut a fost nu doar vicepreşedinte al CJ, ci şi deputat pe listele PD, precum şi un vajnic preşedinte de composesorat şi de asociaţie de vânătoare.

Potrivit www.pressalert.ro, Ghiorghioni a continuat să nege vinovăţia sa în această poveste, afirmând că: „Nu consider că am săvârşit vreo infracţiune. A fost o campanie electorală normală, cum se face. Îmi pare rău că vorbesc din această postură”.

Nevinovat se consideră şi Sorin Frunzăverde, despre care s-a spus că, prin intervenţia sa la primari pentru a-l vota pe Iohannis preşedinte a încercat să-şi creeze o imagine mai bună în partid.

„Se spune în fals că aş fi putut ocupa funcţia de preşedinte al PNL după vacantare. Vacantarea s-a produs, au fost alegeri, nu am participat şi din 18 decembrie 2014 PNL are alt preşedinte. Nu m-a interesat acea funcţie. Nu mai aveam nevoie de nicio consolidare nici în interiorul PNL, unde eram ales până în 2017 vicpreşedinte, nici la consiliul judeţean. Vă rog să mă achitaţi”, le-a cerut Frunzăverde magistraţilor timişeni.

Următorul termen a fost stabilit pentru 11 mai.

Powered by Jasper Roberts - Blog