Menu

Articol

Ion Amariei: „Nu pot fi toţi în faţă, pe liste!” Matei Armaş, primul pe lista PND pentru CJ Caraş-Severin!

Candidatul PND pentru Consiliul local Reşiţa, Vasile Andronic, a contestat lista de candidaţi pe care şi el se află, pe motiv că cei din conducerea partidului ar fi falsificat semnăturile unor candidaţi, astfel că lista depusă de PND pentru alegerile locale este ilegal întocmită. Mai mult, Vasile Andronic a afirmat că a sesizat şi DNA pentru falsurile comise.

„Partidul nu are birou municipal la Reşiţa. Potrivit Statutului PND, dacă timp de trei luni nu se ţin şedinţe, organizaţia se dizolvă de drept. Am observat că unele dosare de candidaţi au fost întocmite în lipsa persoanelor, ba chiar şi semnate în lipsă! Am sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie”, a afirmat Vasile Andronic la judecarea contestaţiei, în 29 aprilie, a.c. Procurorul de caz, însă, a cerut judecătorului să admită excepţia lipsei de interes a contestatrului, având în vedere că şi el se află înscris pe listă, iar judecătorul a admis excepţia. Astfel, lista candidaţilor PND pentru Consiliul Local Reşiţa a rămas valabilă.

E o neînţelgere. Nu pot fi toţi în faţă!

Preşedintele PND Caraş-Severin, Ion Amariei, ne-a declarat că este vorba despre o neînţelegere cauzată de faptul că Vasile Andronic nu a mai participat la acţiunile şi şedinţele de partid, astfel că i-au scăpat unele lucruri. Ion Amariei ne-a confirmat că, de fapt, Vasile Andronic este nemulţumit de poziţia sa pe listă, fiind al 10-lea pe lista de candidaţi.

„Până la un nivel, pot să-l înţeleg pe domnul Vasile Andronic. El a fost, de la înfiinţarea partidului, un membru activ, serios, pe care ne-am putut baza. Dar, în ultima perioadă, chiar în săptămânile şi lunile de pregătire a campaniei de alegeri, a absentat de la toate şedinţele. Nu am ce să fac pentru că nu iau singur deciziile. Sigur că dorim oameni valoroşi pe liste. Şi trebuie să recunosc că mai sunt oameni de valoare care, din punctul meu de vedere, ar fi meritat să fie şi ei în faţă. Dar, ce să fac dacă nu pot să fie toţi în faţă!”, a spus Ion Amariei.

Matei-Olimpiu-Vinicius Aramş-Cioflec e primul!

Preşedintele PND Caraş-Severin, Ion Amariei, a mai completat că, evident, partidul nu îşi doreşte un scandal în pragul alegerilor.

„Personal, nu mă gândesc la o pedeapsă pentru Vasile Andronic. Dar, decizia o va lua Organizaţia PND Reşiţa. Am stat de vorbă cu domnul Andronic şi, din câte mi-a spus, a înţeles situaţia. Uitaţi, eu, ca preşedinte judeţean de partid, m-am dat la o parte, ca să fac loc altor persoane  pe care le consider valoroase. Eu sunt al treilea pe lista de candidaţi pentru Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Pe primul loc este Matei Armaş, pe locul doi, Puiu Paica, de la Caransebeş. Pe locul patru avem un alt candidat valoros, un om deosebit, un om serios şi apreciat, medicul radiolog  Teodor Staicu, de la Anina”, a mai precizat Ion Amariei

Powered by Jasper Roberts - Blog