După o campanie electorală agitată, din care mnu au lipsit confruntările dintre „suporterii“ principalilor doi candidați la Primăria Oțelu Roșu, iată că noul mandat al aleșilor locali, 2016-2020, a pornit cu stângul. La ședința de constituire programată în după-amiaza zilei de vineri, 24 iunie, s-au prezentat doar consilierii aleși pe lista PSD. Liberalii au spus „nu“, la fel cum spuseseră și pesediștii la Reșița și Moldova Nouă.
Deși fusese pus în temă încă de dimineață cu o astfel de posibilitate, fostul și actualul primar, Luca Mălăiescu, nu-și ascundea mâhnirea față de atitudinea liberalilor. Mai mult, edilul-șef ne mărturisea că nu este de acord cu legea electorală care cere o prezență de două treimi pentru constituirea consiliului local, în timp ce alegerea viceprimarului se poate face doar cu jumătate plus unu din voturile celor prezenți. Și apopo de viceprimar, având în vedere faptul că au un mandat în plus, acesta va fi aproape sigur din tabăra social-democraților. Mai precis, Dragos Enache.
Revenind la cele întâmplate ieri, Luca Mălăiescu spunea: „Se dovedește că nici astăzi PNL nu respectă votul electoratului care și-a dat girul în favoarea acestui partid și dacă astăzi nu s-au prezentat sfidează în primul rând cetățenii care-și doresc să trecem la treabă cât mai curând. Pentru că nu s-au prezentat, suntem nevoiți să amânăm ședința până luni, la ora 15.00. Sper ca atunci să se prezinte și să putem valida Consiliul Local. PSD are majoritate în consiliu, 9 mandate din 17. Ni s-a alăturat și un consilier ALDE. Din cauza acestei legi se întâmplă tărăgănarea ședințelor de validare, nu numai la Oțelu Roșu, ci în toată țara. Sunt șicanări, așa cum și în campanie am fost bombardați cu fel și fel de intoxicări vis a vis de persoana mea și a familiei mele, mizerii neadevărate, un comportament care continuă iată și astăzi în ședința de Consiliu Local”