Menu

Articol

S-a schimbat boierul la Primăria Reșița. Se anunță disponibilizări și tăieri de salarii

Primarul Ioan Popa (dreapta) și viceprimarul Adrian Dacica

La o lună de la preluarea mandatului, noua administrație locală instalată la Reșița ia primele măsuri menite să stopeze risipa financiara pe care a constatat-o în urma verificărilor efectuate la nivelul anumitor Servicii și direcții din primărie. În această categorie de măsuri intră și hotărârea de Consiliu local potrivit căreia vor primi tichete gratuite pe mijloacele de transport în comun doar pensionarii cu venituri de până la 600 de lei net, în loc de 800 de lei, cum a fost până luna trecută, ceea ce a trezit un val de nemulțumiri în rândul adversarilor politici, de la PSD.

Pe surse, am aflat că primarul Ioan Popa nu se va opri aici și va continua să ia măsurile pe care le consideră de cuviință, menite să aducă primăria pe linia de plutire din punct de vedere financiar. Ca un politician ce vine din mediu privat, Popa se gândește la alte două măsuri ce vor avea, cu siguranță, un impact dureros în rândul angajaților. În primul rând, se vorbește de o ajustare a organigramei, considerată prea stufoasă în acest moment, o hotărâre finală urmând să fie luată după ce situația va fi analizată la nivelul fiecarei Direcții și Serviciu în parte. Numărul disponibilizaților va fi în jur de 120 de oameni, semnificativ dacă e să ne raportăm la totalul angajaților, care este peste 650.

Ca să continue investițiile, primarul Popa susține că este nevoie și de economii rezultate din reducerea salariilor. Dacă astăzi media este undeva la 2.200 de lei, primarul se gândește să o coboare pe la 1.800 de lei.  Ioan Popa spune că această reducere este impusă, practic, de Camera de Conturi, care îi cere să nu mai plătească anumite  sporuri, considerate nelegale, de care beneficiau angajații, înainte de amnistia fiscală.

Powered by Jasper Roberts - Blog