Articol

În urma discuţilor, de la Primăria Reşiţa, privind accesarea de fonduri europene şi constituirea unui Grup de Acţiune Local (GAL) pentru ajutorarea zonelor marginalizate din municipiu, am fost, astăzi, în ţigănia din Câlnic, să vedem cum trăiesc acei oameni şi ce speră ei de la autorităţi. Am găsit un cartier cu multe case improvizate, deteriorate, încropite din cărămizi de pământ, din table, placaje şi cartoane, dar şi o comunitate numeroasă, bărbaţi, femei, copii, mulţi copii, oameni extrem de comunicativi, aflaţi la „socializare” în faţa locuinţelor, gata să răspundă la întrebări, să îşi spună păsurile şi speranţele.

Reamintim că, în dezbaterile privind zonele marginalizate, primarul Reşiţei, Ioan Popa, s-a arătat îngrijorat de faptul că ţiganii din Câlnic au case şubrede, locuiesc într-o zonă inundabilă, în lunca Bârzavei, astfel încât ar fi inutilă ajutorarea ţiganilor să-şi construiască imobile noi şi trainice. Astfel că Ioan Popa a lansat ideea că unul din proiectele cuprinse în programul european ar trebui să finanţeze construirea de locuinţe sociale în altă parte, pe un teren sigur.

O comunitate destul de unită

Printre casele părăginite din „Ţigănie” răsar şi unele construcţii solide, tencuite, precum şi autoturisme, dubiţe şi microbuze. Aceste case trainice sunt puţine, sunt şi tăcute, solemne. În schimb, în jurul caselor de pământ, umede şi bolnave, se joacă zeci de puradei în curu gol, iar tinerii şi vârstnicii dezbat problemele arzătoare ale zilei, cu voci ridicate, cu strigături, ameninţări şi râsete. Se mai bea câte o bere, o răcăritoare, se vizionează clipuri pe telefoanele cu touchscreen.

„Nu vrem să plecăm! Aici vrem să murim!”

Le-am spus oamenilor adunaţi în faţa unei case, despre intenţia Primăriei de a-i ajuta. Reacţia lor a fost foarte vehementă:

„Nu vrem să plecăm de aici, noi aici ne-am născut, aici s-au născut strămoşii noştri şi noi şi copiii noştri, noi aici vrem să murim. Nu plecăm niciunde!”, au spus nu doi, nu trei, ci zeci dintre ţiganii adunaţi în stradă. Ei doresc ajutoare, cât se poate, că e mai mult, că e mai puţin, ajutoare să fie de la autorităţi, fie că e vorba de haine, alimente, materiale de construcţie sau de bani. Un ţigan mai tânăr şi în putere, întors de două săptămâni „de afară”, a spus că autorităţile mai bine ar îndigui Bârzava ca să nu mai fie inundaţii în cartier.

„Am vrea şi de lucru!”

Două-trei femei au cerut de lucru, ca să-şi poată creşte copii, că au mulţi. Niciunul dintre zecile de ţigani adunaţi la discuţii nu are de lucru. Câţiva primesc indemnizaţia  privind venitul minim garantat, pentru care sunt chemaţi să lucreze la Primărie, în special la curăţenie şi spaţii verzi.

Încăperi umede, insalubre

Am fost condus prin la case întunecoase, umede, cu pământ pe jos, cu mobilă, haine şi lenjerie îmbibate în umezeală stătută şi urât mirositoare. E greu de crezut că acolo pot trăi oameni. Pot trăi copii. Dar, cum treceam dintr-o casă în alta, dintr-un hol într-o cameră, peste tot, în întuneric, răsărea cât o mogâldeaţă, un băieţel, o fată, un bătrân, care îşi trăiau viaţa acolo, aşteptând, în întuneric, putoare şi umezeală. Aşteptând, ce? Nu ştim! După câţi am văzut pe afară, nu credeam să mai fie la fel de mulţi şi prin casele întunecoase, horror.

„Ajutoare, ajutoare, ajutoare! Vedeţi ce prost trăim!” Asta spun ţiganii. În legătură cu traiul, da, nu-mi imaginam că la marginea Reşiţei, atât de mulţi ţigani trăiesc în condiţii subumane.

Ţiganul care sfinţeşte locul

Într-adevăr, într-una din case, capul familiei tocmai betona pe jos. Apa de la inundaţii i-a distrus lucrurile din casă, tot felul de zdrenţe, de nimicuri, dar şi ustensile gospodăreşti, pe care le adunase grămadă prin curte să se zvânte, şi muncea de zor să-şi betoneze încăperile umede şi întunecoase ca peştera. Mai erau şi alţi ţigani care îşi reparau zidurile pe dinafară.

Mafia cărţilor de identitate

Pe lângă problemele cu sărăcia, cu lipsa de hrană, haine, apă potabilă, ţiganii se mai confruntă cu o mare problemă. Cei mai mulţi locuiesc în case neautorizate, improvizate, astfel că nu au cărţi de identitate şi nici nu pot fi ajutaţi, nu pot fi angajaţi. Fără carte de identitate ei nu există. Şi, unde apare o problemă, o dificultate, o nevoie, apar şi profitorii. Ţiganii spun că cei care au contracte de proprietate pe case au constituit un fel de mafie a cărţilor de identitate. Le cer câte 200-300 de euro celor fără contracte pe casă, petru a le face cărţile de identitate pe domiciliul lor. Şi nu oricine îşi permite!

Să mai spunem că ţiganii beau apă din două fântâni, care, recent, au şi fost inundate, nu au fost curăţate şi nu se ştie dacă apa lor este potabilă.

„Primarul ăsta nu ne iubeşte!”

În sfârşit, ţiganii mai spun că nu l-au văzut încă la faţă pe noul primar al Reşiţei, dar au auzit că e un om rău care nu-i iubeşte pe ţigani. Cu toate acestea, îl aşteaptă la ei în cartier. Că unul, Câpaci, a fost la Primărie şi primarul n-a avut timp de el.