Menu

Articol

Coana Aglaia față cu... Dan Agache

Dan Agache

Jurnalistul reșițean Dan Agache, pe care îl auzim zilnic la Radio România Reșița, a debutat vineri, 5 august, și ca scriitor. Autor de schițe umoristice scrise de-a lungul anilor, pe care le-a adunat în cartea „Coana Aglaia“, apărută la Editura TIM Reșița și sub egida radioului reșițean.

Momentul lansării a coincis cu 20 de ani de sărbătoare a postului de radio, locația aleasă fiind Secția germană a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici“.

Volumul este dedicat nepoților Nicolas și Luca care, cu siguranță, îl vor citi cu mare plăcere peste ani, atunci când vor fi în stare să facă diferența între satira și umorul de bună calitate și sușa prezentă nu de puține ori în spațiul public, la radio și televiziune.

„Coana Aglaia“ este o carte, așa cum spunea autorul, ce se citește inclusiv în baie, acolo unde și împăratul merge singur, o carte ce îți stârnește buna-dispoziție și te remontează în momentele de nostalgie. E bine ca ea să fie citită de cât mat mai mulți pasionați de literatură umoristică, pentru că avem nevoie și de așa ceva în arealul cultural al Banatului de Munte.

„Am trăit și clipa aceasta, a «lansării la apă» a volumului Coana Aglaia. Le doresc tuturor care vor avea ocazia să o citească să râdă, deoarece râsul îngrașă, iar în felul acesta, vom face economie la mâncare și la buget“, a afirmat cu umor Dan Agache

Powered by Jasper Roberts - Blog