Articol

După rugile de la Țerova și Câlnic , Zilele Reșiței și sărbătorile prilejuite de tot felul de aniversări, iată că, pentru 15 august o nouă paranghelie se arată la orizont. De Sfântă Mărie, în premieră la Reșița, se sărbătorește „Ziua Diasporei“. Mare lucru nu se va întâmpla, dacă e să comparăm cu ce fac alte primării din țară nu într-o zi, ca la noi, ci în două și chiar trei. Important că suntem și noi în rând cu lumea, cum ar veni, că se va vorbi despre Reșița la televizor, în ziarele online și pe Facebook, unde este liber la like-uri.

Dincolo de partea oficială, cu aducerea unor performeri din cultură, sport și alte domenii de activitate care locuiesc sau au locuit în afara granițelor țării, de la „Ziua Diasporei“ nu putea să lipsească distracția căci, ce sărbătoare e aia fără lăutari? O inițiativă lăudabilă a primarului Nelu Popa-Tăițelu, care merită salutată, încurajată și distribuită în grupurile de prietenie de pe același Facebook. Nume grele, precum Mihai Mărgineanu, alias Ardiles din Las Fierbinți, și țambalistul Marius Preda vor face, cu siguranță, atmosferă pe scena din Piața Prefecturii.

Locația aleasă reprezintă, însă, o mică problemă. Cel puțin așa o percep eu de când cu spectacolele astea care au împărțit orașul în două: în locuitorii culți (dar oare cum îi deosebim pe unii de alții?) cu muzica lor la fel de cultă, care sunt răsfățați cu recitaluri și concerte pe esplanada prefecturii, și ăia mai puțin sau deloc culți, ce-și duc traiul de zi cu zi în Govândari, unde la putere e torogoata, laibărul, saxofonul și gurista. Tocmai aici e hiba în cazul de față. Chiar dacă Marius Preda are în repertoriu și piese de jazz ori de rock, în esența lui tot țambalagiu rămâne. Tot din stirpea lui Toni Iordache își trage seva. Și atunci, nu prea ar avea ce căuta în centru civic unde reșițeanul e învățat să i se cânte după partituri. Locul lui e în Govândari, în față la Carrefour, acolo unde  iarna vine Moș Crăciun, cel cu barbă de lână sau de vată, după situație și bugetul primăriei.

Nu mai vorbim de Ardiles. Păi, când și-o da drumul Mărgineanu cu a sa „Zavalaidanga“, să te ții frate la bipuri. Dar problema e cum să bagi bipuri la un concert în direct când o începe să ne povestească despre „Fata lui popa Cocârlă (zavalaidanga danga da) a căzut cu pi..a-n gârlă (zavalaidanga danga da)// Cu lin...ul făcea valuri (zavalaidanga danga da) păi sărea peștii pe maluri (zavalaidanga danga da)“. Sau, când o începe să-l ia peste picior pe cel cu gând de însurătoare: „Ginerică, ginerică (zavalaidanga danga da) păi te plângeai ca-i p...a mică (zavalaidanga danga da), păi uite sângele cum pică (zavalaidanga danga da) și te plângeai ca-ai p..a mică (zavalaidanga danga da)“.

Deci, așa ceva nu se poate. În primul rând, din respect pentru obrazul subțire al doamnelor și domnițelor iubitoare de Bach, Vivaldi, Rahmaninov și Delia, ce alcătuiesc protipendada Reșiței, dar și pentru blazonul instituțiilor  care muncesc de le sar capacele pentru ca nouă să ne meargă bine: Consiliul județean, Prefectura și Primăria Reșița.  Iar ca să-i sugerezi lui Mărgineanu să cânte mai cu perdea, cu pauze la fiecare al treilea cuvânt cântat e ca și cum l-ai pune pe Ronaldo să joace volei, după principiul că tot de minge se folosește. Nu, așa ceva nu se face. Mihai Mărgineanu e potrivit să cânte în Govândari, unde auditoriul nu este simandicos, nu are nasul cârn și suportă versurile de genul: „Mă suii pe-un ciopârtag, păi să văd caprele ce fac// caprele-s în bătătură, păi mândrele mă țin de p..lă.

Că așa e la noi, la țară. Mai cu o strigătură, mai cu o vorbă de duh!