Articol

Atunci când nu mai ești în funcția de pe care oamenii te priveau cu respect, cu nedisimulată sau falsă bucurie, ți se deschideau ușile și portiera din spate a mașinii escortată de sepepiști, când nu te mai salută toți cei care se aplecau până la pământ în fața ta, iar prietenii, pe care îi credeai cei mai buni din lume, ți-au pierdut numărul de telefon, viața începe să devină altfel decât ai perceput-o în momentele de glorie. Poate e mai bine așa, cu singura condiție să nu faci din aceasta o tragedie, ci să o iei ca pe o lecție pe care ți-o servește destinul.

Nu aș fi vrut să mă refer la cineva anume, dar mi-a venit în minte numele lui Victor Ponta. La 40 de ani, Ponta a atins vârful maxim al carierei sale. Sigur, și-ar fi dorit să ajungă președinte, dar cine nu-și dorește acest lucru. A fost aproape, la o mână de voturi, hai, două, dar nu a fost să fie. Apoi, nu chiar dintr-o dată, au început să-l ajungă din urmă faptele trecutului. Cele legate de prietenia cu Dan Șova, dar mai ales cele cu copy-paste de la lucrarea de doctorat. Degeaba a negat acuzațiile aduse și și-a dat cuvântul de fost pionier cu cravata roșie și basc de de culoare albă, că lumea rea nu a vrut să-l creadă nici dacă ar fi jurat pe carnetul de partid. Prietenii, care la necaz se cunosc, au făcut ce au știut mai bine. Unii au început să-l sune din ce în ce mai rar căci, deh, nu e bine să fii văzut mereu în fața unuia care are probleme cu legea, iar alții, pur și simplu i-au dat cu tifla. Așa, să-și vadă, în sfârșit, lungul nasului. Exemplul cel mai la îndemână, Liviu Dragnea.

După ce că a rămas fără titlu de doctor în științe juridice, ca să nu mai vorbim de funcția de prim-ministru, Victor Ponta riscă să rămână și fără cea de avocat, pe motiv că nu are ce căuta în Baroul București, cât timp a fost dovedit că a furat, printr-un simplu copy-paste, inteligența altora. Logica există. La fel și faptele legate de lucrarea de doctorat. Lipsesc din această poveste adevărată  cei care se făceau potecă pe unde trecea Ponta, se dădeau la o parte din calea lui să poată introduce mingea în coș printr-o aruncare de trei puncte, se maimuțăreau la fiecare glumiță rostită de acesta.

De bunăseamă, e vorba doar de o constatare făcută în prima zi de toamnă. Poate că ei, prietenii, există și nu îi simțim noi. Sau poate, pur și simplu au ajuns la concluzia că linsul dosului unuia care nu mai are nici funcție și nici putere e deja prostie.